Gigi Becali ii va cere presedintelui Traian Basescu sa il gratieze. Credeti ca are sanse sa fie eliberat?

Autor: Redactia KANAL D
Actualizat: 10 nov 2020, 20:40

Avocatul Bogdan Vlad a declarat marti ca Gigi Becali i-a cerut sa introduca la Presedintie un memoriu de gratiere, precizand ca documentul, care va fi bazat pe argumente predominant personale, va fi depus saptamana viitoare.

Avocatul a precizat ca a avut o discutie cu Gigi Becali dupa ce acesta a fost incarcerat, iar in urma celor stabilite cu clientul lui, va redacta un memoriu de gratiere, pe care il va trimite Presedintiei.

Bogdan Vlad a mentionat ca documentul va fi depus la Presedintie fie la sfarsitul acestei saptamani, fie la inceputul saptamanii viitoare, precizand ca gratierea este un atribut aflat la latitudinea sefului statului.


Gigi Becali a declarat luni, dupa anuntul privind condamnarea sa la trei ani de inchisoare cu executare in dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apararii, ca nu exclude varianta de a cere presedintelui Traian Basescu gratierea sa, mentionand ca se simte tradat de statul roman si ca va utiliza toate mijloacele legale impotriva sentintei.

Intrebat daca se pune astfel la dispozitia lui Traian Basescu, desi anterior era impotriva sefului statului, Becali a spus: "Dar de ce sa nu? si care e treaba? Ce, mi-e rusine? Mi-e rusine sa cer libertatea mea pentru familia mea? Care e treaba?
Ce, un act crestinesc, ti-e rusine sa-l ceri? Sau ce, daca-l face, un act crestinesc, ii e rusine?".

Becali a spus ca va face orice pentru a fi liber.

"Toate demersurile pe care le pot face- smerenie, orice- le voi face pentru ca sa fiu liber pentru familia mea. Nu-mi cad galoanele daca cer. Se poate? E legal? Se intampla sa ceri presedintelui gratierea? Eu o cer.
Vrea- bine, nu vrea sa o dea- iar bine", a mai spus Becali.

Sursa: Mediafax.