EA este una dintre persoanele care a primit o noua sansa la viata datorita semnilor care nu mai traiesc! VIDEO

Autor: Redactia KANAL D
Actualizat: 24 feb 2017, 01:26

Au fost primele cuvinte pe care le-a rostit femeia imediat dupa ce a parasit sala de operatie.

 Nu credea ca va reusi sa supravietuiasa, iar atunci cand isi astepta sfarsitul, a primit o noua sansa, iar din fericire, este numai unul din zecile de pacienti care traiesc datorita semenilor lor pe care Dumnezeu i-a chemat la El.

Iar astfel de donatori au fost cu zecile in acest an. Pana in luna mai avem peste 70 de transplante efectuate, de la inceputul anului. Asta este consecinta cresterii inceredeii pupulatiei, cresterii perceptiei media asupra acestei activitati.


E adevarat ca banii sunt mai putini decat anul trecut, insa medici si apartinatorii celor aflati in moarte cerebrala parca se incapataneaza sa salveze din ce in ce mai multe vieti.

In ciuda reusitelor, medicii au si un mare of. Inimile pe care le-au pierdut. Cel putin 8 ar fi putut sa bata in pieptul catorva din cei peste 70 de pacienti aflati pe listele de asteptare.
Din martie 2011, de cand institutul de la Targu Mures a fost desfiintat, in Romania nu s-a mai realizat niciun transplant de cord.

Peste doua milioane si jumatate de romani traiesc datorita transplantului, iar numarul acestora creste de la o saptamana la alta datorita apartinatorilor care reusesc sa treaca dincolo de durerea sfasietoare provocata de pierderea celor dragi si sa ofere o sansa la viata semenilor.