ROMANII, pe primul loc in Europa la consumul TV. Cat petrec in fata televizorului

Autor: Redactia KANAL D
Actualizat: 08 nov 2020, 16:20

Romania detine primul loc intre tarile din Europa in privinta consumului de programe de televiziune, romanii uitandu-se la televizor, in medie, timp de 5 ore si 30 de minute pe zi, conform unui studiu al institutului francez Médiamétrie.

  Potrivit studiului "Une année de télévision dans le monde", facut public joi, durata zilnica de consum de programe TV a inregistrat un nou record la nivel international, telespectatorii uitandu-se la televizor, in medie, 3 ore si 17 minute pe zi, cu un minut in plus fata de 2011.
 
Europa a inregistrat cea mai mare crestere, la nivel mondial, in privinta consumului de televiziune (plus 7 minute), telespectatorii europeni uitandu-se la televizor 3 ore si 55 de minute pe zi.


Potrivit studiului, care a vizat 107 teritorii, cresterile cele mai mari in privinta consumului de televiziune au fost inregistrate in tarile cele mai afectate de criza economica.

Romania detine recordul in Europa in privinta consumului de programe de televiziune (5 ore si 30 de minute pe persoana/ zi), fiind urmata de Grecia (4 ore si 33 de minute), tara in care consumul de programe TV a crescut cu 5 minute fata de 2011, si Spania (4 ore si 6 minute; o crestere a consumului TV cu 7 minute fata de 2011).

Pe de alta parte, conform aceluiasi studiu, consumul TV in Statele Unite ale Americii s-a mentinut stabil (aproape 5 ore pe persoana/ zi).

Evenimentele sportive de la nivel international din 2012 au contribuit la cresterea consumului TV. Astfel, ceremoniile de deschidere si de inchidere ale Jocurilor Olimpice de la Londra au batut recordurile de audienta in Europa, in timp ce in Statele Unite 42,5 milioane de telespectatori au urmarit deschiderea acestui eveniment la televiziunea NBC.


Totodata, din cei circa 315 milioane de americani, 112 milioane au urmarit gala Super Bowl- finala Ligii profesioniste de fotbal american-, in timp ce in China 192 de milioane de persoane s-au uitat la televiziunea CCTV1, in timpul transmisiunilor de la Festivalul Primaverii, unul dintre principalele evenimente din aceasta tara.

Pe de alta parte, 2012 a fost si anul in care divertismentul s-a intors in forta la televiziunile din lume: 41% dintre cele mai perfomante programe din punctul de vedere ale audientelor inregistrate au fost de divertisment, fata de doar 38%- cele de fictiune.
( sursa Mediafax)

 


Pare că Bianca Giurcă și Patrick vor să treacă la un nou nivel, întrucât și-au imaginat cum le-ar sta ca un cuplu. Tânărul este încrezător că va ajunge să aibă o relație cu frumoasa șatenă. De asemenea, această idee îi surâde și ei.