IPOSTAZE INDUIOSATOARE: Un terrier, caine insotitor pentru amicul lui labrador ORB VIDEO

Autor: Redactia KANAL D
Actualizat: 26 aug 2021, 18:10

Terrierul Milo a devenit caine insotitor pentru prietenul lui, labradorul Eddie, in varsta de sapte ani, dupa ce acesta si-a pierdut vederea, cei doi colegi fiind legati unul de celalalt in zona soldului.

 Prietenul credincios al labradorului indeplineste rolul de caine insotitor de un an pentru Eddie, fiind in acelasi timp ochii lui, partenerul de joaca si cel care are grija sa il aduca inapoi acasa in fiecare zi la stapana lui, Angie Baker-Stedham, scrie Daily Mail.

Potrivit acesteia, perechea incantatoare din Cardiff este legata in zona soldului, Milo putand fi vazut indrumandu-si mai batranul prieten si prin intermediul unui capastru care ii leaga pe cei doi.


"Inainte ca Eddie sa orbeasca, cei doi obisnuiau sa alerge impreuna dupa jucarii, dar acum Eddie se bazeaza pe Milo ca sa il ajute sa se joace si cei doi adora sa mearga in padure", povesteste Angie, in varsta de 45 de ani.

Femeia a observat ca Eddie isi pierdea treptat vederea anul trecut, cand labradorul incepuse sa se loveasca de tomberoane si de peretii cladirilor.
"S-a intamplat atat de repede, ceea ce e trist, pentru ca inainte obisnuiau sa se joace im preuna. Acum Milo ma ajuta sa il iau pe Eddie cand il strig. Il conduce pe Eddie inapoi la mine", mai spune stapana labradorului, precizand ca terrierul si-a asumat rolul de caine insotitor pentru prietenul lui fara niciun fel de antrenament.

Milo il supravegheaza mereu pe Eddie si "chiar se asaza pe spatele lui cand acesta se odihneste", spune Angie.
"Il linge mereu pe fata, dorm in aceeasi camera si isi petrec tot timpul impreuna. Fara Milo, Eddie ar fi pierdut."

Pentru ca labradorul sa il poata urmari, micul terrier poarta clopotei la zgarda, fiind destul de greu ca unul sa se piarda de celalalt.( Mediafax)


 

Taguri: