DECIZIE SOC in cazul lui Oscar Pistorius, atletul care si-a UCIS iubita. A FOST ELIBERAT pe cautiune

Autor: Redactia KANAL D
Actualizat: 24 feb 2017, 02:42

Judecatorul sud-african Desmond Nair a decis, vineri, ca multiplul campion paralimpic Oscar Pistorius, acuzat ca si-a ucis iubita la Pretoria sa fie eliberat pe cautiune, in asteptarea procesului.

"Am ajuns la concluzia ca acuzatul a prezentat un dosar ce permite eliberarea sa pe cautiune", a spus judecatorul, dupa ce a detaliat timp de doua ore argumentele apararii si pe cele ale acuzarii.

Judecatorul a precizat ca Oscar Pistorius nu ar risca sa fuga in strainatate, avand in vedere notorietatea sa.

Nair a vorbit si despre tendintele violente ale lui Pistorius, despre care s-a discutat indelung in cele patru zile de audieri.
"Acuzatul a aratat tendinte agresive", a admis el, regretand ca acuzarea nu a adus dovezi suficiente pentru stabilirea faptelor.

Pistorius a fost inculpat pentru uciderea cu premeditare a prietenei sale, dupa ce a impuscat-o mortal pe aceasta, in noaptea de 13 spre 14 februarie.

Reeva Steenkamp, in varsta de 30 de ani, era fotomodel sud-african si prezentatoare TV, care a aparut pe coperta revistei FHM si a fost imaginea cosmeticelor Avon in Africa de Sud.


Sursa: Mediafax