Totul a inceput intr-o zi obisnuita, in care Karla Flores, mama a 3 copii, vindea fructe de mare pe strada.
La un moment dat a auzit un zgomot puternic, dupa care ceva a lovit-o si a pus-o la pamant. Dupa cateva secunde femeia a simtit ca ii arde fata si, cand si-a dus mana pe chip pentru a-si da seama ce i se intampla, a observat ca este plina de sange.
Karla a lesinat imediat, trezindu-se dupa cateva ore in incinta unui spital. De indata ce si-a revenit le-a spus medicilor ca simte ca are un obiect strain in gura.
"Doctorii m-au intrebat ce s-a intamplat. Le-am spus ceea ce credeam, ca am fost lovita de o piatra. In scurt timp m-au supus mai multor radiografii si au descoperit ca am ceva in fata, dar nu isi dadeau seama ce e", a spus femeia.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Ulterior medicii au realizat un lucru socant: obiectul blocat intre falcile femeii era o grenada. Personalul
spitalului a chemat o echipa de pirotehnisti, care a descoperit ca grenada era activa si ar fi putut ucide nu doar victima, ci si alte persoane care s-ar fi aflat pe o raza de zece metri.
Niciun medic din spital nu a dorit sa o opereze pe Karla din cauza pericolului imminent, iar directorul unitatii, Gaxiola Meza, a fost nevoit sa solicite ajutorul voluntarilor.
In cele din urma doi anestezisti, un chirurg si o asistenta medicala s-au oferit sa o ajute. Operatia
a durat patru ore si a fost un succes, desi Karla si-a pierdut jumatate din dinti, a ramas cu cicatrici pe fata si va trebui sa mai treaca prin alte operatii de reconstructie a fetei.
/www/cdn.knd.ro/kanald/stiri/altele/Clipboard03-ba94709e72ef80d73999db5e3da5272b.jpg