Microcirculatia nazala este esentiala pentru a trage sania lui Mos Craciun peste tot prin lume, in conditii extreme, afirma autorii studiului, potrivit dailymail.co.uk.
Celulele rosii din acele capilare sangvine din nasul renilor sunt vitale pentru a transporta oxigen, pentru a controla inflamatiile si pentru a regla temperatura.
Savantii norvegieni si olandezi spun ca nasul este extrem de important in acest proces de reglare a temperaturii renilor, care sunt zburatori si care pleaca intr-o calatorie in jurul lumii de la casa lor, aflata printre gheturile de la Polul Nord, pentru a livra cadourile de Craciun.
Acesti savanti au conceput un test pentru a vedea daca renumitul nas rosu al lui Rudolf are o densitate si o microcirculatie nazala mai mari in comparatie cu cele ale oamenilor.
Folosind un videomicroscop, cercetatorii au analizat nasurile a cinci voluntari sanatosi si au descoperit ca densitatea medie a capilarelor sangvine umane de la nivelul nasului este de 15 milimetri/ milimetru patrat.
Atunci cand aceeasi tehnica a fost aplicata la nasurile renilor, savantii au gasit o densitate capilara cu 25% mai mare, iar aceste vase de sange transporta o concentratie deosebit de mare de celule rosii.
Cercetatorii au gasit in acelasi timp in nasul renilor o mare densitate de glande ce secreta mucus, care "mentine un climat nazal optim atunci cand se schimba vremea sau in cazul unor temperaturi extreme si este reponsabil cu transportul fluidelor, actionand si ca o bariera de protectie". Imaginile filmate in infrarosu au aratat ca renii au intr-adevar nasul rosu.