Drama tatalui ramas singur cu sapte copii a emotionat zeci de oameni! Kanald D impreuna cu telespectatorii au adus un zambet pe un chip chinuit de durere VIDEO

Autor: Redactia KANAL D
Actualizat: 03 nov 2020, 17:45

Doua saptamani trecusera de cand v-am prezentat, in premiera, tulburatoarea poveste de viata a unui tata vaduv, care isi creste singur cei sapte ingerasi.

Doua saptamani in care multi ati plans o data cu acest parinte si ati zambit, sperand o data cu copiii. Doua saptamani in care v-ati mobilizat si ne-ati ajutat sa intindem o mana familiei parca batute de soarta. Marian Ganea este un tata exemplar. La fel a fost si ca sot, pana cand, in mod tragic, viata femeii pe care o iubea a fost curmata intr-un accident de circulatie.

Dupa zile in care durerea s-a impletit cu deznadejdea, barbatul s-a vazut fata in fata cu adevarata provocare: aceea a unui barbat singur, ce are de crescut… sapte pitici!

Pentru
micuti, "mama" ramane de neinlocuit. Tatal si-a regasit in ei... puterea de a lupta, de unul singur, fara jumatatea sa. Cei sapte prunci sunt tot atatea temeiuri de neclintit pentru ca barbatul sa lupte pentru viata… sa faca tot ce poate pentru a-i creste bine si a le asigura un viitor.

Gandul de neclintit al barbatului ne-a cutremurat pe toti. Am primit o lectie de viata teribila. Am vazut un om aproape daramat… ce renastea, practic, prin copiii sai.
Continua sa lucreze, din zori pana in noapte, la casa cea noua, pe care-a inceput-o inca de-acum un an si care, acum, in prag de iarna, le va fi, in sfarsit, adapost.

Lipsurile erau de tot felul: de la materiale de constructii si pana la imbracaminte, rechizite si mancare pentru copii. Iar Dumnezeu i-a trimis pe multi sa il ajute. Oamenii au sunat, au scris. Si familiei, personal, dar si noua, stirilor Kanal D.
Companii si asociatii s-au mobilizat si au intins o mana. Toate darurile au ajuns chiar in poarta familiei aflate in nevoie. Am gasit acolo un suflet… gatuit de emotie, inecat in lacrimi de bucurie.

In primavara abia se turna fundatia iar acum deja se lucreaza la acoperis. Ajutorul primit pentru casa e cel mai de prêt. Nici celelalte nu sunt, insa, de neglijat.

Toti cei care au trecut pragul familiei Ganea au adus un zambet pe fata micutilor si au incercat sa-i deschida sufletul barbatului.
Are nevoie de asta!

Reperele le gasesti mai usor cand nu esti de unul singur, cand esti ajutat. Asta am reusit sa facem pana acum si, tot cu ajutorul dumneavoastra, dragi telespectatori, o vom face si in continuare! Va multumim!






 

Taguri: