Confruntate cu marile cicluri naturale, populatiile umane au trait multa vreme avand ancorata in suflet angoasa unei ierni vesnice, in care noaptea nu se va mai sfarsi niciodata.
Multe secole dupa aceea, au aparut spectrul "iernii nucleare", cel al catastrofei ecologice si cel al asteroidului urias.
"Fiecare lume pare provizorie. Inainte de monoteism, cele mai multe dintre civilizatii se temeau ca aceste cicluri se vor termina intr-o zi.
Aztecii credeau ca Soarele dispare la fiecare 52 de ani
Astfel, "aztecii considerau ca, la fiecare 52 de ani, Soarele risca sa dispara, iar ei apelau la foarte multe sacrificii umane pentru a se asigura de renasterea astrului", a explicat acest specialist in mituri, autor al cartii "La Fin du monde", lansata de editura franceza Librio.
Exista si multe ploi in legendele despre sfarsitul lumii: mitul potopului este unul dintre cele mai vechi, aparut cu mult inainte de cel al arcei lui Noe. Potopul apare inca din epoca sumeriana
In Mesopotamia, potopul apare inca din epoca sumeriana si va inflori in celebra "Epopee a lui Gilgames", ce dateaza din secolul al XIII-lea i.e.n.
Si in Antichitatea greaca si romana exista multe referinte la revarsari de apa de proportii uriase. Primul potop grec, cel din timpul domniei regelui Ogyges, dateaza din secolul al V-lea i.e.n., iar apoi Platon a relatat mitul Atlantidei, continentul inghitit de ape.
In Geneza, Dumnezeu decide sa ii inghita si el pe oameni si pe animale sub un potop. Doar Noe, "omul drept si integru", isi gaseste iertarea in ochii lui.
In Noul Testament exista un potop, un incendiu si Judecata de Apoi, dupa modelul tribunalului divin egiptean unde trona zeul Osiris.
Potopuri nu au existat insa in Egiptul antic, nici in alte regiuni din Africa.
In Africa occidentala, cel mai raspandit mit este cel al unei plante agatatoare devoratoare, care "inghite" sate intregi si chiar intreaga omenire.
Mitul incendiului universal exista in Grecia, in tarile scandinave (mitologia nordica vorbeste chiar despre sfarsitul lumii divine), in India si in culturile amerindiene. El este urmat uneori de un potop, ca in cosmogonia hindusa, care vorbeste despre patru feluri de "pralaya" (extinctie).
Apocalipsa apare odata cu apritia monoteismului
Odata cu aparitia monoteismului, se inmultesc cantecele despre apocalipsa. Se remarca cele ale profetilor evrei, apoi Apocalipsa lui Ioan, ce apare si in Biblie.
Acest text descrie o serie de cataclisme si drame de dimensiuni cosmice care distrug o parte din Terra si multe astre.
Evanghelistul nu descrie Judecata de Apoi, cand Dumnezeu ii desparte pe cei alesi de cei damnati, insa face aluzie la ea in acel text. Islamul cuprinde si el o serie de texte despre distrugerea lumii, ce va fi savarsita prin furtuni de nisip, invazii sau incendii. In aceasta religie exista si o Zi a Judecatii, denumita si Ziua Invierii.
In Evul Mediu, anul 1000 i-a facut pe oameni sa creada ca va veni sfarsitul lumii, intr-o Europa ravasita de ciuma si foamete. In 1013, o eclipsa solara a contribuit si mai mult la cresterea acestui sentiment de panica.
Anul 2000 a generat la randul sau o serie de spaime irationale.
In trecut, sfarsitul lumii era pedepsa zeilor
"Elementul aflat in joc in aceste sfarsituri ale lumii este raspunderea noastra in fata zeilor sau a naturii si pedeapsa suferita pentru sfidarea unei ordini care depaseste puterea noastra de intelegere", a declarat Jean-Noël Lafargue, autor al cartii "Fins du monde, de l'Antiquité à nos jours".
"Inainte, Dumnezeu ii pedepsea pe oameni sau ii recompensa. Astazi, nu mai e nevoie de zei, catastrofele cauzate de om sunt suficiente", a adaugat el.
In ceea ce priveste predictia maya, niciun ordin religios actual nu s-a aratat dispus sa o adopte. Martorii lui Iehova, care prezic de multa vreme un sfarsit al lumii iminent, au publicat la randul lor o carte care se numeste "Sfarsitul lumii", in care se spune ca acesta se va produce in ianuarie.( sursa mediafax)
