Atunci, autoritatile locale s-au apucat sa asfalteze strada principala. Obisnuiti cu ulitele prafuite de cand lumea, satenii au zis ca l-au prins pe dumnezeu de picior cand au vazut ca cineva s-a gandit sa le modernizeze drumul. Acum, insa se gandesc cu groaza la ziua in care buldozerele au ajuns in poarta lor.

Initial, taranii i-au privit cu admiratie pe muncitorii harnici. Utilajele sapau adanc, iar oamenii se gandeau ca soseaua va avea o fundatie solida.

Abia cand s-au turnat straturile de pietris peste care urma sa se puna asfaltul, bietii oameni si-au dat seama ca diferenta intre vechiul drum si cel nou este foarte mare. Unii au refuzat sa isi ridice poarta la nivelul soselei, asa ca au ramas baricadati in propria casa. Altii nu au avut incotro.

Satenii se impart in doua tabere, in functie de pozitionarea drumului fata de gospodariile lor.

Unii se uita de sus la sosea, altii de jos. Daca locuiesc pe deal, coborarea la strada este mult prea abrupta. Daca stau in vale, drumul le blocheaza intrarea si ii izoleaza practic in propriile case.

Nu trebuie sa fii architect sau expert in constructii ca sa iti dai seama ca drumul este prost proiectat. Cu putin efort, musafirii nepoftiti pot sa intre oricand pe sub portile oamenilor.

Satenii se tem, insa, mai mult de vitregia naturii, decat de hoti sau animale salbatice. Casele ar putea sa o ia la vale dupa ploile si zapezile ce vor urma. Desi, lucrarea tipic romaneasca a costat un milion de lei, nici o sansa sa se termine prea curand. Satenii n-au mai vazut picior de muncitor pe santier de mai bine de doua luni. Oare si-au dat seama ca au gresit proiectul!?