Ministrul educatiei face inca un experiment pe pielea copiilor: vrea sa intoarca clasa pregatitoare la gradinita

Autor: Redactia KANAL D
Actualizat: 24 feb 2017, 04:48

Ministrul educatiei, Ecaterina Andronescu, a declarat ca autoritatile au intampinat foarte multe dificultati in amenajarea claselor pregatitoare, sustinand ca dupa primul semestru se va face o evaluare in care va fi luata in considerare intoarcerea clasei zero la gradinita.

"Anul scolar a inceput cu preocuparile noastre pentru clasa pregatitoare. in urma cu doua-trei luni nu exista absolut nimic, nici bani, nici lucrarile demarate pentru ca anul scolar sa poata sa inceapa. De aceea eforturile au fost extraordinare si din partea Guvernului, care a asigurat resursele, si a celor care trebuia sa pregateasca aceasta clasa pregatitoare. Niciun inspector nu a fost in concediu, a fost primul mesaj pe care l-am transmis.
La fel si directorii de scoala. Acum sunt bucuroasa sa anunt ca clasa pregatitoare incepe in conditii normale, toate cadrele sunt calificate, sunt titulare, dar si cei care suplinesc sunt cadre didactice calificate", a spus ministrul educatiei.

Ecaterina Andronescu a precizat ca au fost desfiintate laboratoare de chimie sau fizica din scoli sau au fost divizate sali de sport pentru a face loc claselor pregatitoare.

Andronescu a precizat ca dupa primul semestru se va face o evaluare, luandu-se in considerare intoarcerea clasei pregatitoare la gradinita.


"Dupa primul semestru vom face o evaluare si ne gandim sa intoarcem clasa pregatitoare la gradinita. Ea sa ramana in invatamantul obligatoriu pentru ca este normal ca, inainte de scoala, copilul sa intre intr-o forma de pregatire, dar, sigur, trebuie sa inlaturam aceste aspecte despre care am vorbit si sa redam spatiile destinatiilor pentru care ele au fost facute", a mai spus ministrul educatiei.

Sursa: Mediafax.