STIREA ZILEI: meseria ridicata la rang de ARTA! Valentin Colin, omul care da viata lemnului VIDEO

Autor: Redactia KANAL D
Actualizat: 28 oct 2020, 11:40

Lemnul stie sa vorbeasca, iar mesterii din Pohoarna de peste Prut i-au invatat graiul. Reusesc sa dea viata oricarui ciot cazut sub lovitura necrutatoare a toporului.

Lemnul e sfant pentru taran. Creste parca odata cu el, in trupul copacului. De la alegerea lemnului, pana ce intra pe usa atelierului si hat, departe, pana la forma finala a piesei sculptate in tihna, un mester trebuie sa fie intr-o continua cautare.

Valentin Colin e faurar de seama pe plaiurile Moldovei instrainate. Pasiunea pentru ceea ce face, insa, nu cunoaste granite. Lucrari din mainile sale au trecut Prutul si inca si mai departe, pana peste Ocean.


Faima mostenita si-a insusit-o pe drept, trudind in peste o jumatate de veac. Odata cu varsta a crescut si dragostea pentru dalta si ciocan, atasamentul fata de lemn a devenit de neclintit. Mainile inca il asculta. Si ochii, dar mai greu, dupa noptile lucrate, pe furis, de teama stapanirii comuniste.

Inainte cu imaginatie si pasiune nebuna! Totul incepe cu linii, cu puncte picurate din varful creionului tocit direct pe lemnul proaspat, fin.


Vesnic, cu dubla intrebuintare, practica si decorativa, piesele care ies din mainile mesterului sunt pe cat de frumoase, pe atat de simple si de trebuincioase!

Reprezentative sunt lazile de zestre, mesele, blidarele, scaunele ori chiar unele obiecte recent aparute in casa taranului, precum suporturi pentru telefon sau flori. Nicio piesa de mobilier nu seamana cu alta! E si motivul pentru care meseria lui Colin a fost ridicata la rang de arta.


Cea mai mare satisfactie si recunoastere a omului este, insa, aceea cand oamenii carora le-a lucrat cate ceva sunt multumiti si peste ani si ani. Multi ar trebui sa-i multumeasca.

Aplecat cu dalta asupra bucatii de lemn, ca si o mama ce ar griji cu biberonul de pruncul sau, mesterul e una cu atelierul in care lucreaza.

Cu toate cele atarnate pe pereti, cu rumegus pe jos si parfum de esenta de brad, camaruta aceasta e, parca, desprinsa din cele mai strasnice povesti.
Este tabloul cel mai nimerit sa ne ramana in minte si dupa ce ne vom fi pus déja la drum.

 

Taguri: