Cu o experienta de doua decenii in domeniul stirilor TV si al reportajelor realizate in teatrele de razboi, Cristina Liberis s-a specializat in problematici politico-sociale nationale si globale. Este unul dintre cei mai apreciati jurnalisti romani si o ferventa aparatoare a drepturilor omului.
“Oferta facuta de Kanal D de a prelua departamentul de Stiri este pentru mine o provocare: sa poti mentine pe primele locuri in audienta o televiziune care are o cu totul alta viziune asupra stirilor si sa urci in actuala pozitie depasind posturi cu vechime in audiovizualul romanesc nu e usor, dar nici imposibil.
Timp de 10 ani, Cristina Liberis a fost corespondent special in zone de conflict precum Irak, Afganistan, Iran, Turcia, Spania, Iugoslavia, Israel.
Cristina Liberis a realizat o serie de interviuri cu personalitati ale lumii, fiind si jurnalistul care i-a luat ultimul interviu lui Yasser Arafat. De asemenea, a fost producatorul unor filme documentare realizate in zonele de conflict sau avand ca subiect situatii sociale disperate, precum cea a copiilor abandonati. Timp de 6 ani a fost coordonator media pentru o serie de campanii sociale, colaborand cu organizatii precum Salvati Copiii, UNICEF, Crucea Rosie si UNESCO.
Este initiatoarea proiectului “Copiii razboiului”, in vederea ajutorarii copiilor aflati in zonele de conflict.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Unul dintre motivele care au facut-o pe Cristina Liberis sa se alature echipei Stirilor Kanal D este si viziunea diferita promovata de Stirile Kanal D, mai apropiata de oameni, pozitiva
“Piata audiovizuala din Romania este una dintre cele mai dezvoltate din Europa Centrala si de Est. Avem peste 700 de posturi de televiziune si alte sute de posturi de radio. Este destul de greu sa faci fata unei asemenea concurente, mai ales pe timp de criza. In ultimii ani, primelor 10 statii TV care au sustinut stacheta audientei cat mai sus a fost oarecum acelasi.
Insa doar unul dintre ele a reusit sa depaseasca ratingul unor televiziuni cunoscute deja pe piata. Kanal D s-a detasat vizibil de toate celelalte prin programe, stiri, campanii sociale. Faptul ca in momentul de fata este pe locul 3 in topul audientelor nationale la nivel urban arata un singur lucru: reteta implementata acum cativa ani a fost una de succes si a avut impact”, a adaugat Cristina Liberis.
“Ceea ce am inceput in urma cu doi ani, o data cu relansarea Stirilor Kanal D, s-a dovedit un succes intr-o perioada foarte scurta. Pentru a face Stirile Kanal D si mai performante, am cooptat-o in echipa noastra pe Cristina Liberis, un journalist exceptional, cu o experienta solida in acest domeniu. Sunt foarte fericit ca a venit alaturi de noi, impreuna cu Cristina Liberis vom avea, cu siguranta, si mai mult succes”, a declarat Fatih Salis, News and Internal Productions Director.