Anchetatorii vor ridica toate armele detinute de Adrian Nastase. Perchezitii la locuinta din Zambaccian si la Cornu

Autor: Redactia KANAL D
Actualizat: 24 feb 2017, 05:38

Anchetatorii vor ridica toate armele detinute de Adrian Nastase, in acest scop urmand sa fie facute perchezitii inclusiv la locuinta din Cornu a fostului premier, au declarat surse judiciare.

Potrivit surselor citate, anchetatorii vor merge la locuinta din Zambaccian a lui Adrian Nastase, dar si la domeniul din Cornu detinut de familia fostului premier, pentru a ridica toate armele detinute de acesta, inclusiv cele de vanatoare.
Pe de alta parte, anchetatorii urmeaza sa audieze cadrele medicale care au ajuns, miercuri noapte, la locuinta din

Zambaccian, precum si personalul care l-a preluat pe Nastase la spital, urmand sa fie cerute toate documentele aferente.

Fostul premier, care a fost internat de urgenta la Spitalul Floreasca dupa ce a incercat, miercuri seara, sa se omoare cu pistolul personal, detine legal toate armele aflate in posesia lui, precizeaza aceleasi surse.

In 2005, Nastase a fost obligat sa-si predea armele unui armurier, deoarece legislatia in vigoare atunci, mai precis Legea nr. 295/2004, prevedea ca nu pot detine arme persoanele invinuite sau inculpate in cauze penale pentru fapte savarsite cu intentie a caror pedeapsa are maximul special mai mare de un an.


Trei ani mai tarziu, insa, legislatia s-a modificat in sensul eliminarii restrictiei pentru infractiuni cum ar fi cele economice sau de coruptie, astfel ca fostul premier si-a recuperat armele.
In 2011, legislatia privind regimul armelor si munitiilor a suferit alte doua modificari, ultima forma, in vigoare la acest moment, permitandu-i fostului premier sa detina arme.  (sursa Mediafax)

 


Pare că Bianca Giurcă și Patrick vor să treacă la un nou nivel, întrucât și-au imaginat cum le-ar sta ca un cuplu. Tânărul este încrezător că va ajunge să aibă o relație cu frumoasa șatenă. De asemenea, această idee îi surâde și ei.