Barack Obama, aplecat in fata unui copil de 5 ani. Povestea imaginii care a facut inconjurul lumii - FOTO

Autor: Redactia KANAL D
Actualizat: 23 oct 2020, 18:55

Presedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, a dovedit de multe ori inspiratie in relatia cu oameni obisnuiti de-a lungul sederii lui la Casa Alba.

 Intrebat de copilul de cinci al unui membru al staff-ului sau daca are parul la fel ca al lui, presedintele american s-a aplecat si l-a indemnat pe acesta sa-l atinga.

Poza realizata in Biroul Oval de la Casa Alba a devenit celebra si a circulat mult timp pe internet, scrie dailymail.co.uk.
In ea sunt infatisati un copil de cinci ani extrem de curios, care ii atinge parul presedintelui american Barack Obama, aplecat la nivelul lui.


Imaginea a fost realizata de fotograful oficial al presedintelui, Pete Souza, si inca troneaza pe unul dintre peretii Aripii de Vest de la Casa Aba.

Totul s-a petrecut in 2009, cand Obama si-a inceput mandatul de presedinte. Atunci, Carlton Philadelphia, un fost soldat in Marina Americana, isi lua ramas bun de la presedinte dupa ce a fost membru in staff-ul acestuia pentru ca a fost desemnat sa lucreze pentru Consiliul National de Securitate.


Traditia impune ca orice membru care a lucrat la Casa Alba, impreuna cu familia lui, sa faca o poza cu presedintele in functie.

Dupa ce poza a fost facuta, familia se pregatea sa plece, dar nu inainte ca cei doi fii ai lui Philadelphia sa puna cate o intrebare presedintelui.

Jacob, fiul in varsta de cinci ani, a avut o intrebare care a starnit rasul printre cei prezenti in camera.
"Vreau sa stiu daca parul meu este ca al dumneavoastra", a spus el.

Barack Obama a reactionat rapid la intrebare. "De ce nu-l atingi ca sa vezi tu singur cum e?". Atunci, presedintele american s-a aplecat si l-a lasat pe micutul Jacob sa-i atinga parul, incurajandu-l "Atinge-l tipule". Momentul a fost surprins pe camera de fotograf.

Verdictul dat de Jacob a fost unul clar: "Da, se simte la fel", a concluzionat copilul.