Pasiunea pentru papagali o are din tinerete, cand un client a trecut pragul restaurantului in care lucra, cu un papagal urias. De atunci omul nostru a inceput sa adune in curtea sa zeci de inaripate viu colorate. De departe cei mai spectaculosi sunt cei sapte papagali ara, o specie foarte rara.
Barbatul recunoaste, ca are grija de pasari ca de ochii din cap si le hraneste cu tot felul de fructe si cu granule speciale aduse din Germania.
Chiar daca au venit din padurile tropicale, incet, incet papagalii s-au obisnuit cu viata de pasare de curte de la Sibiu.
Spectacolul continua si in podul casei. Aici in custi special amenajate sunt alte cateva zeci de pasari. In total 15 specii de papagali, despre care s-a dus vestea in tot sibiul. Asa se face ca acum unii il cauta ca sa ii cumpere pasarile, altii doar ca sa le admire.