Gabriela Cristea Toader a petrecut un week-end plin de aventuri şi surprize la Sărbătoarea Vinului de la Valea Călugărească!

Autor: Redactia KANAL D
Actualizat: 24 feb 2017, 09:46

Împreună cu echipa „Draga mea prietenă”, Gabriela Cristea Toader a fost week-endul trecut pe Valea Călugărească la Sărbătoarea Vinului, un eveniment cunoscut de 10 ani pentru degustările de vin de calitate excepţională.

Nu doar vinuri se puteau degusta la această sărbătoare, ci şi bucate româneşti tradiţionale de toate felurile, de la pastramă şi cârnaţi, până la must, turtă dulce, fructe de sezon. Muzică populară, etno, cântece tradiţionale au însufleţit atmosfera din zori până în seară.

Gabriela Cristea Toader a fost plăcut surprinsă de faptul că mulţi din cei prezenţi la festival au spus că apreciază noua ei emisiune şi o urmăresc cu interes! A dat autografe tuturor timp de trei ore şi jumătate, a făcut poze, a dansat şi a stat de vorbă cu fanii.


„Sper să mă bucur de aceeaşi primire în toate locurile din ţară unde voi veni! Am promis că vin la voi, iată că am început să merg prin ţară împreună cu echipa emisiunii „Draga mea prietenă”, spus Gabriela Cristea Toader.

 

Taguri: