Ţinutul Antiohiei şi râul Asi Nehri, personaje principale în serialul ASI

Autor: Redactia KANAL D
Actualizat: 14 iul 2020, 14:01

ASI, un serial care are ca personaj principal vechiul ţinut al Antiohiei

Antiohia, vechea capitală a Regatului Elenistic al Siriei, fondată în anul 300 î.Hr. de către împăratul Seleucos I, în amintirea tatălui său Antiohus, şi cunoscută ca fiind locul de unde Sfântul Petru a plecat în călătoriile sale misionare, este, după cum mărturiseşte Murat Yildirim, un personaj cu rol principal în serialul ASI. Impotriva destinului.

Antiohia, personaj principal
La aflarea veştii că serialul ASI.Impotriva

destinului, Murat Yildirim, actorul care intepretează rolul principal masculin (Demir) în serial, ne-a făcut o mărturisire pe cât de plăcută, pe atât de surprinzătoare: “Povestea e captivantă, te prinde imediat! Dar mai presus de poveste, ASI are Antakya! E locul unde se petrece întreaga acţiune a serialului. Sunt convins că publicul din România va fi foarte curios să descopere acest pământ. “
“Pot spune că Antakya este personajul principal al acestei povesti.
Povestea se potriveşte de minune cu locul. Demir, personajul pe care îl interpretez, a fost nevoit să plece din acest oraş, însă timp de 20 de ani nu a reuşit să-l uite. Nevoia de a se întoarce în acele locuri e atât de profundă, încât nici durerea ce-o poartă în suflet nu-l va opri să se reîntoarcă”, a mai adăugat Murat.

Antiohia, un oraş cosmopolit cu trecut creştin
Antakya este numele din limba turcă modernă pentru ceea ce cărţile de istorie numesc ţinutul sfânt al Antiohiei.

Situat în provincia Hatay, în sudul Turciei, pe malurile râului Asi Nehri (Orontes), în apropierea graniţei cu Siria, şi străjuit de jur împrejur de munţi, acest pământ are o semnificaţie istorică specială pentru întreaga creştinătate. Aici, pentru prima dată, cei ce au urmat învăţăturile lui Iisus Hristos, au fost numiţi pentru prima dată creştini.
În 64 î.Hr. romanii au făcut din Antiohia capitala proviciei Siria, oraşul ajungând unul dintre primele centre ale creştinătăţii.
Devenind parte a Califatului Arab în anul 637, oraşul avea să fie eliberat de către bizantini în 969 şi cucerit de cruciaţi în 1098. Începând cu 1517 şi până la Primul Război Mondial, oraşul a făcut parte din Imperiului Otoman.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Pensionarele vor primi 375 de lei, pe lângă pensie, în luna decembrie. Cine beneficiază de această sumă?

În Antichitate, oraşul era renumit pentru şcoala de exegeză, care exprima tendinţa Bisericii din Siria şi Palestina; reprezentanţii acestei şcoli, printre care se numără Diodor de Tarsus (cca.300 – cca.390), Teodor de Mopsuestia (cca.350-428), Teodoret de Cyr (cca.393-cca.466), au susţinut îndeosebi sensul istoric, literal al textului biblic.
Astăzi Antiohia este un oraş cu putenice influenţe cosmopolite, care păstreză deopotrivă urmele vechilor civilizaţii ce şi-au lăsat ampreta în sutele de ani de existenţă (Biserica Sfântu Petru, Marea Moschee, Biserica Creştină Siriană, tunelul roman, etc), dar şi ritmul molcom al obiceiurilor şi tradiţiilor învăţate din generaţie în generaţie.