Aly, marele câştigător al reality-show-lui Rătăciţi în Panama!

Autor: Redactia KANAL D
Actualizat: 25 feb 2017, 19:13

Aly a reuşit să câştige majoritatea voturilor publicului şi să intre în posesia marelui premiu de 50.000 de Euro al concursului “Rataciti în Panama” în cadrul finalei transmise live de către Kanal D în seara de 21 decembrie 2009.

Ajuns în finală în urma câştigării ultimei probe din Panama, alături de Silvia de la Vegas din echipa vedetelor şi Cristi din echipa Debutanţilor, Ali a trecut testul publicului atât la barajul cu Cristian, în urma nominalizării la eliminare primite din partea colegilor săi cât şi în bătălia directă cu Silvia.

Cu un scor de 67 de procente din totalul voturilor în faţa celor 33 primite de Silvia, Aly a fost luat prin surprindere când Andrei Gheorghe a anunţat marele câştigător, deoarece nu se aştepta să câştige, fiind mai tot timpul singur împotriva tuturor pe parcursul competiţie, fiind acuzat

de către colegi de un comportament lipsit de fair play şi de un joc bazat pe strategii înşelătoare.

“Am tot respectul pentru Silvia, pentru modul în care a luptat şi apreciez ceea ce a reuşit să facă în acest concurs. O felicit că a fost singură dintre toate feţele care a reuşit să lupte coţ la coţ cu noi şi să ajungă până în finală. Îl apreciez şi pe Cristi pentru modul în care a reuşit să crească pe parcursul acestui concurs şi sper că şi în viaţă personală să aibă parte de acelaşi traseu ascendent.
După finala de aseară mă simt eliberat de toată tensiunea fizică şi psihică acumulată în timpul concursului, a fost un consum imens de energie şi dacă pentru ceilalţi concursul s-a terminat când au plecat din Panama, pentru mine concursul s-a încheiat aseară. Mă bucur pentru premiu chiar dacă nu am pornit la drum cu gândul la bani şi nu am luptat în Panama pentru premiu ci pentru plăcerea jocului. Mi-am dorit să joc acest concurs aşa cum l-am înţeles eu şi cum cred de fapt că se face: cu strategii şi alinate, cu paşi calculaţi dar şi mergând singur acolo unde
ajutorul colegilor nu era necesar, pentru a demonstra până la final că sunt cel mai bun. Publicul a apreciat jocul meu şi pentru asta îi mulţumesc.” a declarat Ali după câştigarea concursului.

Susţinut din public de prietena sa Carmen, Ali a trebuit să ţină piept până în ultimul moment acuzaţiilor şi criticilor colegilor legate de modul în care a înţeles Ali să se comporte în cadrul concursului. La rândul său Silvia a fost susţinută din public de prietenul ei de o viaţă şi colegul său de trupă Daniel Robu, care a fost încrezător până în ultima clipă că Silvia

va fi o învingătoare şi în opţiunea publicului mai ales că a dat dovadă pe tot parcursul concursului de un caracter puternic, rezistenţă fizică şi psihică şi mai ales de fair play.

În cadrul finalei live de la Kanal D moderată de Andrei Gheorghe au fost prezenţi 17 din cei 18 care au plecat la drum, finalistul Cristi lipsind motivat, deoarece are probleme pentru care justiţia nu şi-a spus cuvântul încă.
Cu toate acestea, chiar dacă a lipsit din transmisia finală, el şi-a câştigat prin luptă dreptul de a fi unul dintre finalişti fiind reprezentat în concurs de mama sa.

Povestea celor 18 concurenţi a început la jumătatea lunii august, când 18 concurenţi ce formau 3 echipe de români părăseau ţara cu destinaţia Bocas del Toro, pentru două luni de zile. Dornici să trăiască aventura vieţii lor şi să pună mâna pe mai bine de două miliarde de lei Ice, Bilo, Denişa, Marian, Adriana, carla, Aly, Elena, Dragoş, Mariana, Cristian, Andra, Silvia, Jasmine, Cornel, Ramona, Crbl şi Ionuţ renunţau voluntar
la confortul de acasă în favoarea nimicului” din Panama.

Unul câte unul, concurenţii care au luat parte la această întrecere, fără precedent în România, au fost doborâţi de greutăţile de acolo, de competiţia extrem de solicitantă şi de conflictele cu cei care trebuiau să le fie colegi şi parteneri în această "expeditie” inedită. Acum, după trei luni de la lansarea emisiune "Rataciti în Panama”, doar trei au mai rămas în cursa pentru cei 50.000 de euro: Silvia, Aly, şi Cristian.


 

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Larisa Uță vorbește despre presupusele vicii ale lui Alin Oprea: „Nu te faci bine de așa ceva. Halucinații, tremurat, mers în patru labe.”

 

Taguri: