Sinuciderea

Sinuciderea, cea de a patra cauza de mortalitate generală, a doua cauză de mortalitate la adolescenţi (după accidentele de circulaţie), rămâne o problemă socială gravă, ale cărei mecanisme şi graniţe sunt adesea foarte dificil de desluşit.

Sinuciderea în lume

În unele religii, sinuciderea este considerată un păcat, iar în unele state, e un delict. Pe de altă parte, în alte culturi, sinuciderea este văzută ca o modalitate onorabilă de a scăpa din situaţii umilitoare, sau prea dureroase.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: VIDEO Cum gestionează Medana, actuala soție a lui Alin Oprea, situația dintre el și fosta parteneră de viață. „M-a luat de pe stradă, în pantaloni scurți, în tricou și niciun ban în cont.”

Percepţia sinuciderii a fost astfel influenţată de mediul cultural, şi de abordarea temelor existenţiale precum religia, onoarea şi sensul vieţii.

În cele mai multe religii occidentale şi asiatice, creştinism, islam, iudaism, budism şi hinduism, sinuciderea este condamnată. În Japonia, în perioada samurailor pe de altă parte, seppuku, sinuciderea rituală, era văzut că o modalitate onorabilă de a plăti pentru greşeli sau eşecuri. Sinuciderea mai are loc şi ca formă de protest (auto-incendierea, de pildă). Suicidul a fost folosit şi în scopuri militare, începând cu kamikaze din al doilea război mondial, şi până la teroriştii din prezent.

Suicidul în rândul adolescenţilor denotă prezenţa unei nelinişti importante, este un strigăt de suferinţă, de disperare şi de cerere de ajutor. Explicaţia acestui fenomen nu se poate găsi într-un factor precipitant ci în istoria tânărului, într-o viaţă problematică, în conflicte anterioare. Cu siguranţă în viaţa unui tânăr care ajunge să se sinucidă a avut loc o escaladare a problemelor care au început când acesta era foarte mic, problemele au crescut şi s-au acumulat odată cu trecerea anilor, iar apoi au atins un punct culminant în perioada de adolescenţă.
Ca o ultimă problemă ce se adaugă este cea a crizei suicidare, precizând că o criză nu este întotdeauna suicidară şi că poate fi o ocazie de dezvoltare progresivă la fel cum poate degenera într-o criză suicidară.