Multe se pot ascunde sub hainele unui gentleman. Au aflat pe pielea lor mai mulţi comercianţi din Bucureşti, care au primit vizita unui domn elegant şi foarte prins într-o conversaţie telefonică.
Multe se pot ascunde sub hainele unui gentleman. Au aflat pe pielea lor mai mulţi comercianţi din Bucureşti, care au primit vizita unui domn elegant şi foarte prins într-o conversaţie telefonică.
Antonio Lamborghini (76 de ani)a dat-o în judecată pe femeia care susține că este fiica lui, însă o instanță penală din Bologna a achitat-o.
Recalcularea pensiilor pentru cei 5.000.000 de pensionari din România a suferit întârzieri semnificative, iar adeverințele cu noile valori ale pensiilor, programate inițial pentru luna mai, vor fi trimise abia după 10 iulie.
Regele Charles al III-lea a transmis un mesaj emoționat cu privire la inundațiile teribile din Europa Centrală.
Laura Stoica, una dintre cele mai iubite voci ale României, ar fi aniversat pe 10 octombrie 2024 vârsta de 57 de ani. Iată cum arată mormântul artistei la 18 ani de la tragedie!