O dramă bine închegată care ilustrează viaţa plină de mărturii false, combinaţii sexuale desfrânate şi minciuni ale unui scriitor celebru

Adaptat după romanul "The Perfect Husband" de Aphrodite Jones, “Staircase Murders” aruncă o privire provocatoare asupra unui caz inspirat din viaţa familiei Peterson.Detaliile din viaţa reală au fost suficient de uimitoare încât să inspire două canale de televiziune, Sundance Channel care a realizat un documentar inspirat din acest caz şi Court TV care a transformat povestea într-un film de televiziune.

În roman, Michael Peterson trece drept un soţ, un tată şi un scriitor ideal.

El locuieşte într-o casă somptuoasă din Durham împreună cu soţia lui, Kathleen (Nina Jones) o femeie de afaceri de succes şi cu rudele lor.

După un telefon disperat, într-o noapte de decembrie din 2001, Peterson povesteşte poliţiei cum soţia lui se prăbuşeşte pe scări, după ce băuse toată noaptea. Acum îşi face apariţia detectivul Joe Castell (Brett Rice) care devine sceptic în privinţa spuselor lui Peterson, deoarece victima zăcea într-o baltă de sânge, ceea ce e anormal pentru o căzătură de pe scări.

Castell nu îşi ascunde suspiciunile sau dispreţul faţă de Peterson, având în vedere că fostul candidat la primărie este un critic deschis al Poliţiei locale.

În ciuda tuturor speculaţiilor, familia se aliază pentru a-l susţine pe Peterson. Chiar şi Caitlin (Samaire Armstrong), fiica lui Kathleen dintr-o căsătorie anterioară îi ia apărarea tatălui vitreg. Michael se implica în viaţa tinerei şi amâdoi erau preocupaţi de dependenţa mamei ei de alcool.

După ce poliţiştii strâng mai multe dovezi împotriva lui şi hotărăsc să-l aresteze, Peterson îl angajează ca avocat pe David Rudolf (Kevin Pollak).
Problemele financiare încep să apară o dată cu dovezile că Peterson e bisexual, iar Caitlin începe să aibă dubii în ceea ce-l priveşte pe tatăl ei vitreg. În urma autopsiei mamei ei, mai multe dovezi se bat cap în cap cu mărturiile lui Peterson şi când iese la iveală faptul că mama unor adolescente, prietenă cu familia Peterson, moare în condiţii similare, Caitlin chiar începe să-l suspecteze pe tatăl ei.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Veste importantă pentru femei! Cine sunt pensionarele care trebuie să se prezinte la casele teritoriale de pensii

Între timp Peterson îşi pregăteşte discursul în faţa camerelor- recitând cu emfază pasaje din Shakespeare, dând indicaţii echipei care realizează documentarul despre el. Dacă Peterson nu este criminal, atunci el este un maestru al manipularii, iar negarea sa abjectă este uimitoare.

Treat Williams este la fel de enigmatic ca şi egocentricul său personaj, Michael Peterson. Cu zâmbetul lui plin de superioritate, el este unul dintre puţinii actori care reuşeşte să dea o dimensiune aparte unei poveşti livreşti în care crima şi relaţiile bisexuale se întrepătrund cu uşurinţă. Mai ales că actorul este conştient de legăturile sale de acest gen. El povesteşte, folosindu-se de vocea lui Andy Brown, cum sexul între soldaţi era de multe ori încurajat în Grecia Antică pentru ca aceştia să nu părăsească câmpul de luptă.

Williams şi Sidney Pollak ridică standardul filmului “Staircase Murders”, accentuând sensibilitatea obişnuită pe care casa de producţie Lions Gate Television o inserează, de obicei, într-un film şi căreia Tom McLoughlin îi cade pradă adesea. Totuşi, acesta împreună cu scenaristul Donald Martin aduc în centrul atenţiei, într-o manieră magistrală, detaliile sordide ale vieţii lui Peterson.