Teapot, Vaseline, Exhaust Pipe, Curly Jerk şi Ranks, sunt cele 5 stele ale Hong Kong-ului care pornesc în căutarea dreptăţii
Maestrul artelor marţiale, Jackie Chan, se implică încă o dată într-o luptă pe viaţă şi pe moarte, într-o poveste despre cinci criminali aruncaţi în închisoare care fac un pact frăţesc de a rămâne prieteni pentru totdeauna.
După ce sunt eliberaţi, ei îşi ţin promisiunea şi hotărăsc să înfiinţeze o firmă de curăţenie sub numele de "Five Stars".
Totuşi, cele cinci stele nu sunt ocolite de ghinion şi se trezesc în posesia a mai multor farfurii contrafăcute, distribuite de una dintre cele mai mari organizaţii mafiote din oraş.
“Winners And Sinners” este primul film din seria cunoscută sub numele de “Lucky Stars”, considerat de altfel şi cel mai comic dintre toate.
“Winners And Sinners” se concentrează asupra definirii celor cinci prieteni permiţându-le să dezvolte o chimie care va fi puntea de legătură pentru întreaga serie.
Filmul este presărat cu multe scene comice de o fineţe caracteristică comediei chinezeşti, iar Jackie Chan, deşi nu este mereu în centrul atenţiei îşi dovedeşte calităţile de excelent cascador, alături de Sammo Hung Kam-Bo care deţine rolul principal.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii