Socoteala de acasă... nu se potriveşte cu planurile Juanitei. Juanita este o fată frumoasă şi simplă care, împreună cu prietena sa cea mai bună, se ocupă de o librărie.
Tânăra visează să îl întâlnească pe bărbatul visurilor ei, dar niciunul dintre cei care o curtează nu îi este pe plac. Tommy, un bărbat frumos şi plin de farmec este un Don Juan fără nici o leţcaie care... conştient fiind de efectul pe îl are asupra femeilor se foloseşte de înfăţişarea sa pentru a-şi îmbunătăţi situaţia financiară. Atunci când cei doi se întâlnesc pentru prima dată, Juanita nu este deloc impresionată nici de ochii lui adânci şi albaştri, nici de vorbele sale dulci.
Tommy însă nu se dă bătut şi se hotărăşte să o seducă pe Juanita pentru a o trece în panoplia sa de cuceriri feminine. Viaţa însă are alte planuri pentru ei...

Juanita şi verii săi sunt pe cale să moştenească milioane de dolari, dar cu o condiţie: cu toţii vor trebui să se căsătorească şi să aibă copii în cel târziu un an, sau nu vor avea parte de nici un ban din uriaşa moştenire.
Juanita este singura din familie care nu este căsătorită şi nu îşi doreşte deloc să renunţe la visele sale pentru bani. Verii săi se hotărăsc să o păcălească şi îl angajează pe Tommy pentru a o face să se îndrăgostească de el. Tommy acceptă fără să stea pe gânduri, văzând în Juanita biletul său spre o viaţă lipsită de griji. Sarcina lui se dovedeşte însă una foarte grea, mai ales că Juanita are pregătite câteva surprize pentru Tommy, printre care...
dragostea adevărata.
  • Distribuția: Claudio Lacelli,Gabriel Corrado,Marcelo Cosentino,Juan D'Andre,Daniel Aráoz