Cine a facut aceasta declaratie non-conformista: Barbatii ar trebui sa se machieze fara sa le fie rusine!

Autor: A.M. Editor: Adelina Minulescu
Actualizat: 16 oct 2020, 07:55

Creatorul de moda Tom Ford considera ca barbatilor nu ar trebui sa le fie rusine sa poarte machiaj

Designerul american spera ca noua sa gama de ingrijire a pielii pentru barbati sa sparga tabuurile si sa incurajeze oamenii sa faca tot ce le sta in putinta pentru a arata bine, fara teama ca masculinitatea lor ar putea fi compromisa, informeaza contactmusic.com.

"Daca esti la Oscar, nu exista niciun barbat pe covorul rosu care sa nu poarte machiaj. Majoritatea actorilor heterosexuali pe care ii cunosc s-au obisnuit destul de repede cu acest lucru (sa poarte machiaj, n.r.).

Chiar si cand ies in viata reala folosesc putin autobronzant. isi vopsesc sprancenele, isi vopsesc genele- ei stiu trucurile", a declarat Tom Ford pentru revista GQ din Marea Britanie.

"Dar ei nu vorbesc despre acest lucru, deoarece cred ca multi barbati confunda ideea de a arata bine cu ceva specific femeiesc. Daca folosesc putin fond de ten pentru a acoperi capilarele sparte sau un cos, asta nu inseamna ca incerc sa arat ca o femeie.

Nu este nicio rusine in a dori sa arati cat mai bine", a mai spus acesta.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Geta Sterp, pregătiri pentru nunta lui Iancu: „Ce fac cu atâția bani? Dar nu trebuie să dau la nuntă la Iancu, că sunt soră? Trebuie să îi dăm cinste mare.”

Tom Ford spune ca produsele sale- la care a lucrat timp de sase ani- sunt simplu de folosit si pot face diferenta in ceea

ce priveste stima de sine.

"Ingrijirea pielii este ceva ce ma preocupa si(...) a fost intotdeauna foarte importanta pentru mine. Ritualul meu de ingrijire a pielii este foarte simplu si direct. Surprinzator, nu-mi place prea multa agitatie", a spus designerul.

"Produsele mele sunt create pentru a te face sa arati si sa te simti bine. Cred ca sunt foarte multi barbati care vor si au nevoie de acest tip de produse", a mai spus acesta.

( sursa Mediafax, sursa foto shutterstock)