A luat SUTE DE MII DE EURO spaga! Mihail Vlasov a fost retinut de procurorii DNA

Editor: Bogdan Mihai Autor: B.M.
Actualizat: 11 oct 2020, 08:25

Presedintele Camerei de Comert si Industrie a Romaniei, Mihail Vlasov, a fost retinut de procurorii DNA in urma unui flagrant. El a primit bani pentru rezolvarea unui caz la Curtea de Arbitraj.

Mihail Vlasov, in varsta de 70 de ani, este acuzat de procurorii DNA de trafic de influenta. Potrivit oamenilor legii, cei 200 de mii de euro pe care i-a primit acesta reprezentau prima transa dintr-un total de 1 milion de euro pe care i-ar fi cerut pentru a rezolva favorabil un dosar la Curtea de Arbitraj.

Flagrantul a fost facut la un hotel de lux din centrul Capitalei.

Banii au fost dati intr-o punga soferului lui Mihail Vlasov. "Omul n-a stiu ce e in ea, a luat punga si a dus-o la masina. Reclamantul acesta a mers la masina si i-a dat punga. Inainte de a-i inmana banii soferului, denuntatorul a avut o intalnire cu Mihail Vlasov la barul hotelului. Cand a venit si domnul Vlasov din restaurant, pentru ca au stat acolo in restaurant, in bar, sa urce in masina au venit cei de la DNA si i-au oprit", spune avocatul.


Afaceristul care l-a denuntat pe Mihail Vlasov a fost si el audiat la sediul DNA. La iesire, insa, acesta a fugit de presa. La Curtea de Arbitraj, unde urma sa se intervina, functia de prim-vicepresedinte este ocupata de Vanda Vlasov, fiica lui Mihail Vlasov si sotia fostului ministru Cristian David.

Aseara, ea a venit intr-un suflet sa-si vada tatal: "nu stiu nimic despre ce este vorba.
Am adus un medicament, se simte rau, este bolnav". Astazi, Mihail Vlasov va fi dus in fata magistratilor cu propunerea de arestare preventiva.
##VIDEO106427##

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii