Dan Voiculescu a dat astazi ultima declaratie in calitate de inculpat in dosarul ICA

Autor: A.M. Editor: Adelina Minulescu
Actualizat: 15 iul 2022, 17:15

Cu alte cuvinte, se apropie momentul in care judecatorii vor da sentinta definitiva.

Desi spune ca n-are teama de inchisoare, omul de afaceri nu pare sa fie chiar in apele lui. Dupa ce a mers la Politie unde trebuie sa dea cu subsemnatul in fiecare zi, din cauza controlului  judiciar impus de procurori- Dan Voiculescu s-a grabit sa ajunga in Curtea de Apel.

Si a intrat in instanta, chiar daca dosarul sau nici nu ajunsese pe masa judecatorilor. Sa prefere Voiculescu mai mult compania avocatilor decat intrebarile jurnalistilor? Totusi, dupa declaratiile facute in fata judecatorilor, au venit si cele in fata microfoanelor…
Dupa care, a marit din nou pasul.

Nu va imaginati ca la Politia Ilfov, vineri, lucrurile au stat diferit. Desi este chemat pentru o simpla procedura, Dan Voiculescu s-a comportat ca un adevarat maratonist…

Dupa ce, in sfarsit, reuseste sa intre in sediul politiei, da indicatii pretioase. Probabil ca vrea ca masina ce-l asteapta sa fie parcata in alta parte. Iar jurnalistilor nu le mai ramane altceva de facut decat sa o ia la fuga.

Citește și: Informatii despre pulsul normal in functie de varsta

Numai ca sortii n-au fost de partea lui Dan Voiculescu. Ramas blocat in trafic, a trebuit sa mai suporte cateva intrebari. Si-a rezervat, insa, dreptul de a nu raspunde la ele.

Cel mai probabil, pana la sfarsitul acestei luni, Dan Voiculescu va afla care este decizia judecatorilor in dosarul ICA in care este acuzat de spalare de bani.

Cert este ca prima instanta l-a condamnat pe omul de afaceri la 5 ani de inchisoare cu executare.