Sabbagh in ACTIUNE. Cum sa te FERESTI de HOTII de buzunare in locurile aglomerate!

Author: A.D. Editor: Alina Dirdala
Actualizat: 27 mar 2017, 19:40

V-am obisnuit, in rubrica „Sabbagh in actiune” cu interventii in forta ale politiei si imagini violente!

Astazi, voi schimba registrul. Iata cum arata unul dintre cele mai aglomerate locuri din lume si, mai ales, cum va puteti pazi banii de „pericolele” de tot felul! Cine n-a auzit de faimosul bazar din Istanbul? E vestit in intreaga lume. Aici, gasesti orice- de la ciorapi si mirodenii, pana la bijuterii lucrate manual de artisti iscusiti. Am descoperit aceasta capitala mondiala a negotului intr-o dimineata. Parca as fi intrat in pestera lui Aladin.

Inca inainte sa intri in labirintul de stradute, micii comercianti incep sa te imbie.

Stiu sa-si vanda marfa. Te insotesc sute de metri incercand sa te convinga sa cumperi ceva, orice! Fiecare negustor are propria strategie. Domnul din imagini ne propune sa cumparam blugi. Ultima colectie. Stie toate limbile pamantului. Isi da seama imediat ca suntem romani si ni se adreseaza direct.

Ne continuam drumul pe aleile care duc spre bazar.

Pe tarabe, stau frumos asezate creatiile celor mai mari case de moda din lume. Cel putin asa sustin comerciantii. Reclama e sufletul comertului, indiferent daca e vorba de jachete, blugi sau sosete. Pe stradute, din metru in metru, vezi ultimele creatii ale celebrelor case de moda atarnand pe zidurile micutelor magazine. Sunt de toate si Dolce& Gabbana, si Hugo Boss.

E imposibil sa vezi tot bazarul intr-o zi.

Ne odihnim cateva ore si pornim din nou. Surpriza, lumea e chiar foarte mica. Chiar daca suntem la sute de kilometri de casa, lumea ne opreste pe strada. Pe drum, facem cunostinta cu un mare fan al Romaniei. E turc de origine, dar iubeste mai mult decat orice tara noastra. Costel, cum il alinta diplomatii nostri, nu-si ascunde sentimentele. Poarta pe jacheta un mesaj clar „tara mea este Romania, oriunde as fi!

##VIDEO124398##

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

In bazar nu sunt, insa numai

turisti romani. E de ajuns sa asculti doar cateva secunde vocile din jur si vei constata ca se vorbesc toate limbile pamantului. Nici nu e de mirare ca negustorii incearca sa faca un ban din orice!

Oameni de tot soiul, de la nevoiasii cersetori, pana la magnati se amestesca intr-o forfota de nedescris. Sunt si multi romani si nu toti sunt turisti. La prima vedere, pare ciudat sa-i intalnesti tocmai aici, in straie de lucru, semn ca sunt considerati deja de-ai casei.
Muncesc cinstit, cot la cot cu turcii, tatarii sau bulgarii.

Anca munceste in Istanbul de ani buni. S-a adaptat de minune conditiilor din metropola turca. Nu duce lipsa de nimic. Din cand in cand, insa, i se face dor de locurile natale. In rest, e impacata cu decizia de a se stabili la sute de kilometri de Romania. Nu puteam pleca cu mana goala din magazinul in care lucreaza Anca.

Am luat sacose intregi de dulciuri pentru cei de acasa, dar si amintirea unui parfum care sa-mi aminteasca de Istanbul.

Bazarul seamana cu un parfum rar. E un loc desprins parca din povestirile Sheherezadei, in care care fastul lumii orientale de acum sute de ani se impleteste cu ritmul trepidant al timpurilor noastre. Nu degeaba numele lui face inconjurul lumii!

 

 


Numerologul Oana Timofte a vorbit în exclusivitate la „Follow us” despre cum sunt afectate zodiile de eclipsa de lună.