Virusul EBOLA, pe intelesul tuturor: Cum se transmite, simptome si metode de prevenire

Editor: Alina Dirdala Autor: A.D.
Actualizat: 03 oct 2020, 05:30

Ultimul bilant global al epidemiei de Ebola este de 4.493 de morti dintre cele 8.997 de cazuri inregistrate in sapte tari, iar previziunile pentru urmatoarea perioada sunt sumbre.

Potrivit Mediafax, organizatia Natiunilor Unite a avertizat ca" lumea este pe cale sa piarda cursa impotriva Ebola", anticipand intre 5.000 si 10.000 de noi cazuri pe saptamana in Africa de Vest incepand din decembrie, precum si aparitia de noi cazuri in alte zone ale lumii.

Stirile privind infectarea cu virusul Ebola fac inconjurul lumii in fiecare zi, autoritatile din mai multe tari, precum Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Spania, Italia sau Cehia, anuntand deja ridicarea nivelului de alerta si luarea de masuri pentru contracararea raspandirii virului.

Infectia cu virusul Ebola incepe ca o raceala banala, simptomele fiind adesea confundate cu cele pentru malarie, febra tifoida sau dezinterie.

Temperatura ridicata, dureri de cap si un gat iritat sunt primele semne ca virusul Ebola intra in corp, atacand celulele sistemului imunitar. Pe masura ce boala progreseaza, ochii victimelor se inrosesc pentru ca vase mici de sange se sparg, provocand sangerare din ochi, urechi, gura si alte orificii.

O persoana bolnava va suferi de dureri in tot corpul, durere abdominala cronica si voma. O iritatie apare apoi pe trunchi, extinzandu-se rapid catre cap, maini si picioare.

Perioada de incubare- intervalul dintre momentul infectarii si momentul in care primele simptome se prezinta- este cuprinsa intre doua si 21 de zile, crescand riscul extinderii bolii. In doar cateva zile pacientul ajunge la punctul critic- momentul in care fie incepe sa isi revina, fie trece in faza fatala, febra hemoragica.

Citește și: Durere in partea dreapta a corpului – cauze si remedii

Virusul se transmite prin contact cu sangele unui om sau animal infectat, lichidele biologice si organe. Odata ce febra si durerea de cap si de muschi se instaleaza, persoana infectata prezinta deja risc de contagiere. Un aspect important este ca virusul se poate transmite sexual chiar si dupa 40 de zile dupa ce o persoana s-a vindecat.



Nu exista in prezent un vaccin care sa asigure protectia impotriva virusului Ebola. Iar in absenta unui plan specific de tratament sau a unui medicament care sa interfereze in actiunea virusului, acesta prezinta un risc extrem.