Regele Abdullah al Arabiei Saudite s-a stins din viata la varsta de 90 de ani

Editor: Alina Dirdala Autor: A.D.
Actualizat: 30 sep 2020, 10:50

El era internat intr-un spital din data de 31 decembrie din cauza unei pneumonii. Intre timp, s-a stabilit deja cine ii va succeda la tron.

10 ani a condus Arabia Saudita regele Abdullah, timp in care a pastrat prima putere petroliera din lume la adapost de crizele din lumea araba. In acelasi timp, alte voci spun ca reformatorii au fost dezamagiti, mai ales in ceea ce priveste locul femeii in societate. Cu toate acestea, in 2005, el a organizat primele alegeri municipale partiale si le-a acordat femeilor drept de vot la urmatorul scrutin din acest an, chiar daca ele inca nu pot conduce o masina.

Dupa ce a suferit mai multe operatii chirurgicale in ultimii ani, aparitiile publice ale regelui au fost din ce in ce mai rare. Abdullah a introdus cateva reforme in sectorul educatiei. El a inaugurat Universitatea de Stiinta si Tehnologie „Regele Abdullah”, prima institutie mixta din tara. Dar, amestecarea sexelor ramane interzisa in afara cadrului familial.

Desi un aliat al Statelor Unite, el nu a ezitat sa le critice, cand a vorbit despre „ocuparea ilegitima” a Irakului.

Ii placea sa fie alaturi de trupele sale si a fost vazut, deseori, dansand cu membrii Garzii Nationale, cu drapelul saudit pe umar si o sabie in mana, in ritmurile Arda, un fel de cantec de raliere al dinastiei Al-Saud, fondatoarea regatului care ii poarta numele.

##VIDEO131170##

In privinta cresterii puterii gruparii Stat Islamic in Siria si Irak, Arabia Saudita, unde se afla principalele doua locuri sfinte ale islamului, a reunit sub conducerea sa coalitia internationala si a participat la raiduri impotriva jihadistilor din regat.

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

In ultimii ani, regele Abdullah a fost reprezentat de fratele sau vitreg, printul mostenitor Salmane Ben Abdel Aziz, in varsta de 79 de ani.

De altfel, el este si cel care ii va succeda la putere. Moqren, un alt frate vitreg, a fost numit, acum, print mostenitor.

Intreaga lume i-a adus un omagiu regelui Abdallah al Arabiei Saudite. Presedintele american a spus ca a fost intotdeauna un lider sincer care a avut curaj. In Europa, presedintele francez François Hollande a salutat „memoria un om de stat a carui viziune privind pacea durabila in Orientul Mijlociu ramane mai mult decat oricand de actualitate”.

Si premierul britanic, David Cameron, a precizat ca amintirea regelui Abdullah va fi marcata de „angajamentul sau in favoarea pacii si consolidarii intelegerii intre religii”. Regele Abdullah va fi inmormantat tot astazi, dupa rugaciunea de dupa-amiaza.