Omagiul tulburator al unui tanar adus iubitei sale, moarte in tragedia de la Colectiv! Te va emotiona pana la lacrimi si te va face sa te gandesti mai profund la ce inseamna viata

Editor: Bogdan Mihai Autor: A.M.
Actualizat: 24 sep 2020, 05:15

Postarea tanarului a fost distribuita de peste 10 000 de internauti si a emotionat tot atatea suflete cand au citit-o.

Valentina Florea, Tina asa cum o cunoasteau prietenii, se afla vineri noapte, alaturi de un grup de prieteni, in clubul Colectiv, in noaptea teribilului incendiu. Ea a fost singura din respectivul grup care si-a gasit sfarsitul.

Prietenul Tinei a scris ca a iubit-o foarte mult si, chiar daca nu mai erau impreuna, el a continuat sa o iubeasca si ca o va iubi intotdeauna.

"Tina a murit aseara, in incendiul din clubul ala nenorocit.

Prietenul ei, cu care a fost la concert, n-a patit nimic. Desi nu o mai vazusem de mai bine de 7 ani, am luat intamplarea foarte personal, pentru ca am fost indragostit de Tina. E drept ca nu pentru mult timp, dar, odata ce-ai iubit pe cineva fie si un pic, o faci pentru toata viata. Asa ca atunci cand am aflat, acum cateva ore, am injurat printre dinti providenta, dupa care m-am imbatat si am plans, de tristete si parca chiar mai mult de neputinta.


Cand am vazut-o pe Tina pentru prima oara eram in ultimul an de facultate, tot pe o toamna friguroasa ca asta. Nu aveam inca masina si am luat autobuzul din Regie pana la Universitate. Aveam emotii mari, pentru ca eu eram un prost, iar Tina era superba. Subconstientul meu s-a descurcat de minune sa blocheze toate glumele proaste pe care le-am facut in acea seara, in timp ce incercam, probabil fara succes, sa par simpatic si relaxat.
Mai tin totusi minte ca ne-am plimbat pe Regina Elisabeta, am intrat intr-o pizzerie ordinara care exista si acum, Tormen, iar eu i-am povestit ca acela a fost primul local in care fusesem vreodata, in Bucuresti. 'Te-am adus aici nu pentru ca n-am bani sau gusturi bune, desi n-am, dar locul asta inseamna mult pentru mine si acum e a doua oara cand intru, dupa 4 ani'. si ea a spus ceva de genul: Sper ca de acum sa insemne si mai mult.
si chiar inseamna.


Am baut bere la halba si am mancat pizza proasta, apoi am traversat si am intrat la un film la cinematograful Festival, unde ne-au inghetat oasele in sala neincalzita si ne-au anchilozat spinarile pe scaunele alea tari. Filmul era danez si nu am inteles nimic din el, pentru ca imi era imposibil sa ma concentrez la subtitrare cu Tina langa mine.
Eram preocupat sa o miros, mai ales. O miroseam ca un pervers, ca un bolnav mintal, ca un ogar, tragand cat puteam in piept parfumul ala melancolic si dulceag, parca obsedat sa nu ratez nimic din el si gelos ca l-ar putea simti si alti spectatori, apoi profitam de intuneric ca sa zambesc incantat, ca un cretin. La iesire voia sa discute despre film, iar eu i-am recunoscut franc ca nu am vazut filmul, pentru ca am fost ocupat s-o miros si mi-e tare greu sa tin ochii deschisi atunci cand simt mirosuri obsedante.
'Aoleu, adica miros?!', a glumit ea cu accentul ala moldovenesc la fel de dulce ca parfumul. 'Aoleu, adica eu nu?!', i-am raspuns.

Am condus-o acasa pe jos, iar pe strada am glumit si-am mangaiat doi caini care-si faceau veacul in rond la Carol. Nu-mi mai amintesc cainii, dar imi amintesc ca ambii catei o adorau, si cred ca ala este momentul precis in care m-am indragostit de ea, pentru ca pot rezista la multe, dar nu si la fete frumoase pe care animalele le iubesc. Cand am intrat pe strada ei, am fost foarte distrat de faptul ca statea pe strada Sperantei. I-am fredonat din Corina Chiriac pana cand am ajuns in dreptul curtii. Culmea, era o casa cu flori. si, tot culmea, e statea in apartamentul de la parter. Stateam fata in fata la poarta, amandoi cu expresia aia bovina de 'and now what?' pe fete. 'As vrea sa te pup', i-am spus, ca un bou, iar ea a ras si m-a sarutat. A fost un sarut pe care-l simt si acum, daca ma concentrez, fara limba sau saliva, un sarut perfect, cred, de ala care te lasa cu botul intins si ochii inchisi si la secunde bune dupa ce s-a terminat. Apoi Tina a intrat in casa, iar eu am dansat pe strazi pana in statia de autobuz. Imediat ce m-am urcat in 601, am tras aer in piept si i-am dat SMS: 'M-ai facut sa ma simt ca la liceu, multumesc'. Iar ea mi-a raspuns: 'Pai si ne vedem zilele astea sa invatam pentru bac?'.

Nu cred in viata dupa moarte, nu la modul ala traditional, cel putin, deci nu cred ca Tina va citi vreodata asta. Dar cred ca Tina va trai macar cat mine, pentru ca odata ce-ai iubit pe cineva, il iubesti pentru toata viata, iar eu o iubesc. in plus, am scris acest text cu intentia clara de a-l face cat de nemuritor se poate, in orice caz mult mai nemuritor decat mine. Macar la modul asta, sper ca Tina va trai, de fapt, chiar mai mult decat voi reusi eu"
, a fost mesajul postat pe Facebook.

Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

 

Taguri: