”Arată altfel decât de obicei. Aceste cizme sunt depăşite, iar combinaţia cu pantaloni metalizaţi, cu talie joasă este penibilă. S-ar fi potrivit unor femei de 20 de ani. Nu inteleg de ce şi-a pus această blană dacă are buricul gol. Pălăria este odioasă.N-au niciun Dumnezeu aceste piese. În această seară va primi de la noi un trofeu BAU.”, a spus Iulia Albu.
De cealaltă parte, însă, jurata de la ”Bravo, ai stil!” a fost impresionată de către Anna Lesko.”
Nici Dan Bittman nu a reuşit să intre în graţiile fashionistei. ”Atunci când suntem performeri este nevoie să avem o ţinută casual. Apariţia lui este decentă, dar neinteresantă, nu transmite nimic.
Inna a reuşit să o impresioneze cu ajutorul unei ţinute simple, black& white: ”Arată foarte bine, nu ştiu ce brand are brâul acela, dar arată foarte bine. Îmi place cum a asortat încălţămintea, look-ul natural, volumul cămăşii. Astăzi primeşte un 8.7.”
Nici Silviu Prigoană nu a trecut de ochiul critic al vedetei: ”Mi-ar fi plăcut să aibă un brâu, nu această curea, pentru că nu are o siluetă care să-i permită aşa ceva.
Pantalonii trebuiau să fie mai scurţi, haina la fel, mai scurtă la mâneci. Dar este decent. 7,6. ”
Cea care a impresionat-o total pe Iulia Albu a fost nimeni alta decât Andreea Marin: ”Nu mai este în veşnicele cămăşi plictisitoare ori fustele creion. Sper să nu aibă sutien. Îmi place foarte mult. Este de departe cea mai frumoasă ţinută în care am văzut-o pe Andreea Marin. Este un moment istoric.
O voi ruga să nu mai poarte acei cercei, dar, în această seară, primeşte un trofeu WOW. (sursa wowbiz.ro)
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta