Sambata aceasta, de la ora 17:15, la “Asta-i Romania!”: “Cine ne-a furat Craciunul?”

Autor: Silviu Bunea
Actualizat: 23 dec 2017, 09:41

In ultimii ani, spiritul Craciunului ne este indus tot mai devreme, uneori chiar si cu doua luni inainte.

Si chiar daca am vrea sa respectam traditia ca la carte, parca tot nu putem tine piept valului comercial de care ne lovim la fiecare pas, mai ales daca traim in marile orase.

Cu cel putin 3 saptamani inainte, orasele din toata tara imbraca haine de sarbatoare, se deschid targurile de Craciun, se aprind luminitele si uite asa, fara sa vrem intram in febra sarbatorilor mai devreme decat ne am propus.

Incet incet, am uitat de traditia si obiceiurile de care ne bucuram in trecut si ne-am transformat in consumatori. Mai presus de religie si datina, pentru cei mai multi dintre noi Craciunul inseamna – cumparaturi.

“Noi, din pacate, nu ne mai umplem inima cu bucurie, de Sarbatori, ci burtile …”, spune socilogul Alexandru Plesea

Cum am ajuns sa avem de toate, dar sa nu mai avem in suflet bucuria celor mai frumoase sarbatori din an? Cine ne-a furat Craciunul? Sunt doar doua dintre intrebarile la care vom

putea afla raspunsul sambata aceasta, de la ora 17:15, la “Asta-i Romania!”, intr-o editie speciala prezentata de Mihai Ghita.

 

Taguri:

Numerologul Oana Timofte a vorbit în exclusivitate la „Follow us” despre cum sunt afectate zodiile de eclipsa de lună.