Tumorile maligne hepatice sunt:
- Carcinomul hepatocelular (este cel mai frecvent tip de cancer hepatic);
- Hepatoblastomul (este un cancer foarte rar, care apare la copii cu varsta sub 4 ani, si care raspunde foarte bine la tratament);
- Colangiocarcinomul (este de fapt cancer al canalelor biliare).
Pierderea functiei hepatice nu poate fi inlocuita de nici un alt organ, iar pana in prezent medicina moderna nu a reusit sa imagineze un aparat care sa poata prelua chiar si doar o parte din rolurile ficatului.
Cancerul hepatic primar sau carcinomul hepatocelular se caracterizeaza prin faptul ca apare de la inceput in ficat, nu migreaza aici dintr-un alt organ.
El se dezvolta mai ales pe fondul unor afectiuni de natura inflamatorie a parenchimului (cum ar fi hepatitele virale) sau pe fondul degenerescentei fibroase care caracterizeaza ciroza hepatica.
Carcinomul hepatocelular (cancerul hepatic primar) este o afectiune cu mortalitate ridicata, speranta de viata a pacientilor nedepasind 20 de luni din momentul diagnosticarii.
Cauze
Carcinomul hepatocelular (cancer hepatic primar) apare in cele mai multe cazuri (70-75%) pe un teren predispozant, desi exista si parenchime hepatice indemne pe care se poate dezvolta tumora
Cele mai des citate cauze de aparitie a cancerelor hepatice primare sunt:
- Ciroza: aceasta afectiune cronica este considerata a fi principalul factor de risc pentru aparitia cancerului hepatic. Aproape 80% dintre pacientii diagnosticati cu carcinom hepatocelular au si ciroza. Cele mai importante cauze de aparitie a cirozei sunt reprezentate de consumul abuziv si cronic de alcool, infectia cu virusuri hepatotrope (in principal virusul hepatitei C si virusul hepatitei B).
- Hepatita virala B: infectia cronica cu acest virus duce la aparitia cirozei, ceea ce creste riscul de cancer de aproximativ 1000 de ori. Se pare ca hepatita poate sa duca la aparitia cirozei si cancerului datorita modificarilor permanente si inflamatiei constante pe care o promoveaza in parenchimul hepatic, precum si datorita integrarii genomului viral in AND-ul celulei hepatice (hepatocit) gazda.
Cititi continuarea pe kfetele.ro