Ce să faci dacă eşti extrem de nervoasă şi vrei să scapi de tensiune

Author: Silviu Bunea
Actualizat: 26 feb 2018, 14:50

Te enervezi frecvent şi devii extrem de tensionată? Există diverse „strategii” la care poţi apela ca să scapi de nervi.

Descoperă-le în continuare.

Trăieşte emoţia

Cel mai indicat lucru pe care ar trebui să-l faci, potrivit psihologilor, este să-ţi trăieşti emoţia. Dacă nu îţi vei trăi emoţia şi ţi-o vei bloca în interior, te vei tensiona foarte puternic. De asemenea, la un moment dat, există riscul ca toate emoţiile tale să se transforme în nişte „monştri” şi să iasă la suprafaţă.  Aşadar, oricând există un moment dificil în viaţa ta, supără-te, pentru că este cazul, dar nu face o dramă. Înţelege de ce te-ai supărat şi treci mai departe.

Mergi la shopping

O altă variantă ca să scapi de tensiune ar fi să faci orice una dintre activităţile tale preferate. Dacă, de exemplu, una dintre pasiunile tale este shoppingul, rupe-ţi 2-3 ore din programul tău obişnuit şi mergi într-un outlet de femei. Ia-ţi timp pentru tine şi nu începe să cumperi imediat ce ai ajuns în magazin. Plimbă-te, analizează cu atenţie ofertele şi probează mai multe obiecte de încălţăminte şi îmbrăcăminte. La final, cumpără. Însă ai grijă şi la buget. Dacă eşti nervoasă, nu înseamnă că este bine să-ţi cheltui toţi banii din portofel. Cel mai bine ar fi ca înainte să intri în outlet să-ţi stabileşti o sumă pe care, orice ar fi, să nu o depăşeşti.

Fă exerciţii

Exerciţiile fizice reprezintă una dintre cele mai bune soluţii la care poţi apela ca să te calmezi. Indiferent dacă îţi place să mergi la sală să lucrezi la aparate sau să alergi în parc, du-te şi fă mişcare! Exerciţiile fizice sunt minunate nu doar pentru că te ajută să te menţii în formă, ci şi pentru că îţi conferă o stare generală de bine. Exerciţiile fizice înlătură stresul şi, de asemenea, îţi obosesc destul de bine corpul. Astfel, te poţi odihni fără probleme după un „antrenament”.

Discută despre problemele tale

Sună un prieten sau discută cu un membru din familie despre situaţia prin care ai trecut şi despre trăirile experimentate. Spune-i respectivei persoane tot ce ai pe suflet. El sau ea trebuie doar sa te asculte, iar tu doar sa te descarci. Dacă persoana cu care stai de vorbă poate să-ţi ofere şi un sfat, cu atât mai bine. Cel mai rău lucru pe care-l poţi faci dacă eşti nervoasă este să păstrezi totul în interiorul tău. În cazul în care nu ai cu cine să vorbeşti, ia-ţi o foaie de hârtie şi un pix şi notează-ţi toate stările şi gândurile. După un timp, foarte scurt, o să observi că lumea o să ţi se pară mai frumoasă.

 

Taguri:

Robi pare că își dorește o relație cu Teodora, însă aceasta nu este atât de hotărâtă, iar sfaturile celor apropiați au făcut-o să păstreze distanța față de concurentul de la „Casa iubirii”.