Cele mai utile soluţii naturiste pentru tratarea insomniilor

Author: Silviu Bunea
Actualizat: 09 mai 2018, 16:57

Cu toţii am trecut, măcar o dată în viaţă, prin acel moment în care nu ne-am putut satisface pofta de somn în mod corespunzător.

Insomnia este acea afecţiune mult prea des întâlnită, din păcate, în rândul populaţiei actuale şi poate fi definită ca acea perioadă de timp caracterizată de un somn inadecvat şi neodihnitor datorată dificultăţilor de instalare sau de menţinere a somnului, putând avea multiple cauze.

Ce determină insomniile?

De ce nu pot dormi? Aceasta este o întrebare care, cu siguranţă, pe toţi ne-a măcinat la un moment dat, mai ales, atunci când ne confruntăm cu perioade dificile şi stresante din viaţa noastră. Cauzele lipsei de somn sunt numeroase şi diverse, insomnia fiind un duşman redutabil pentru sănătatea noastră. Printre cele mai frecvente motive care împiedică somnul odihnitor se numără:

Stresul cotidian şi anxietatea cronică. Grijile zilnice şi perioadele încărcate de stres continuu pot duce, în timp, la apariţia insomniilor care pot fi trecătoare, având o durată de ordinul zilelor sau pot deveni mai dese, cu durata de luni şi chiar ani, marcând, în felul acesta, instalarea anxietăţii cronice sau a depresiilor.

Durerile cronice. Orice suferinţă fizică cauzată de afecţiuni precum artrite sau dureri lombare pot produce, în timp, instalarea lipsei de somn, iar aceasta din urmă le poate agrava, creându-se un cerc vicios între boală şi insomnie.

Medicamentele consumate. Există numeroase medicamente în ale căror reacţii adverse pot fi incluse şi insomniile. Aceste medicamente pot deţine numeroase efecte adverse, precum: pot bloca producţia melatoninei (un hormon cu rol în reglarea somnului), pot întrerupe somnul REM sau pot afecta funcţionarea unor enzime.

Alimentaţia necorespunzătoare. Chiar şi atunci când nu îţi doreşti asa ceva, te poţi lovi de situaţia în care să consumi alimente şi băuturi diverse cu puţin înainte de culcare. Nimic mai greşit!

 

Cum putem combate insomniile?

Farmacia naturii oferă leacuri şi pentru momentele tale de insomnie. Iată aici câteva exemple de remedii naturiste pentru insomnie care te vor putea ajuta.

Levănţica – această plantă se poate consuma sub formă de infuzie rezultată din amestecul unei linguriţe de plantă cu 200 ml de apă fierbinte.

Tinctura de păducel – se iau 10-15 picături de 3 ori pe zi

Infuzia cu coji de mere – amestecă două linguri de coji de mere mărunţite, apoi toarnă 250 ml de apă clocotită

Tinctura de portocale – este recomandată în cazul insomniilor severe

Lavanda – se consumă sub formă de infuzie, astfel: la o linguriţă de flori de lavandă, toarnă 250 ml apă fiartă. După 5 minute, ceaiul se poate bea. Sunt recomandate câte 2 căni pe zi.

Rădăcini de valeriană – aceasta este recomandată a se consuma după 10-15 minute de ţinere la infuzat în 250 ml apă a unei linguriţe de valeriană.

 

Sfaturi utile pentru un somn odihnitor

  • Culcarea şi trezirea ar trebui să urmeze un program constant;

  • Asiguraţi-vă că în dormitor nu există zgomote sau lumină;

  • Programaţi-vă ultima masă cu 3 /4 ore înainte de a vă culca;

  • Sedentarismul afectează calitatea somnului, astfel că sunt încurajate exerciţiile fizice, cu aproximativ 5 ore înainte de culcare;

  • Nu vă gândiţi la grijile de a doua zi atunci când vine timpul să vă duceţi la culcare;

  • Evitaţi consumul de alimente precum: cafeaua, ceaiul verde, tutunul, alcoolul sau ciocolata în cantităţi mari, mai ales înainte de culcare;

  • Aerisiţi dormitorul înainte să vă culcaţi;

 

Taguri:

Robi pare că își dorește o relație cu Teodora, însă aceasta nu este atât de hotărâtă, iar sfaturile celor apropiați au făcut-o să păstreze distanța față de concurentul de la „Casa iubirii”.