Povestea tulburatoare a medicului care a descoperit boala Alzheimer

Autor: Raluca Vitu
Actualizat: 25 sep 2018, 11:49

Inceputurile carierei in medicina, realizarile profesionale de exceptie si cum a cunoscut pacienta care avea sa faca din el un medic de renume.

Afectiunea neurodegenerativa progresiva care afecteaza celulele creierului si pe cele ale coloanei vertebrale, cauzand un proces de deteriorare progresiva a functiilor cognitive – atentia, memoria, perceptia – cunoscuta astazi sub numele de “boala Alzheimer” a fost descrisa pentru primadata de psihiatrul si neuropatologul german Alois Alzheimer.

Cine a fost Alois Alzheimer

Nascut la 14 iunie 1864, la Marktbreit (Bavaria), in familia notarului Eduard Alzheimer, Alois Alzheimer a urmat si absolvit cursurile universitare in medicina la Aschaffenburg, Tubingen, Berlin si Wurzburg.

In 1887, a obtinut titlul de Doctor in Medicina cu o lucrare despre glandele ceruminoase ale urechii.

In timp ce studia pentru teza de doctorat, a inceput sa lucreze la Spitalul pentru bolnavi psihici si epileptici din Frankfurt, nou infiintat de catre medicul psihiatru Heinrich Hoffmann.

Acolo, impreuna cu directorul spitalului, Emil Sioli, si cu doctorul Franz Nissl, Alois Alzheimer a propus o metoda noua pentru tratarea bolnavilor mintali, renuntand la mijloacele coercitive folosite inainte, in schimbul supravegherii pacientilor in sali comune, folosirea bailor calde pentru calmarea acestora si incurajarea plimbarilor in aer liber.

Pe cei care il initiaza in morfologia patologica a creierului- Carl Weigert, Ludwig Edinger si Franz Nissl – ii cunoaste la Frankfurt. Impreuna cu Franz Nissl intreprinde numeroase studii cu privire la patologia sistemului nervos, studiind indeosebi anatomia cortexului cerebral. Munca celor doi medici a rezultat in publicarea a 6 volume de „Studii histologice si histopatologice ale cortexului cerebral”, in perioada 1906-1918. In 1895, Nissl  pleaca la Heidelberg, pentru a lucra alaturi de renumitul medic psihiatru Emil Kraepelin, iar Alzheimer este numit director al Spitalului din Frankfurt.

Acolo isi continua cercetarea intr-o gama larga de afectiuni psihice, printre care depresia maniacala si schizofrenia.

In 1894, Alzheimer s-a casatorit cu Cecilie Geisenheimer, care i-a daruit trei copii: Gertrud, Hans si Maria. Cecilie a murit in vara anului 1901.

Auguste Deter si momentul intrarii in istoria medicinei

In acelasi an, la 25 noiembrie 1901, Alzheimer a cunoscut-o pe Auguste Deter, pacienta care avea sa faca din el un medic de renume.

Auguste Deter avea, spre deosebire de pacientii intalniti pana atunci, doar 51 de ani si prezenta tulburari de memorie, modificari de comportament, incapacitate de a mai intreprinde activitati uzuale, dezorientare etc. Majoritatea pacientilor cu astfel de tulburari examinati pana atunci de Alzheimer aveau peste 70 de ani, deteriorarea fiind pusa pe seama senilitatii. Insa varsta pacientei Auguste Deter l-a determinat pe Alzheimer sa aprofundeze acest caz, caruia i-a pus un prim diagnostic de dementa presenila, potrivit lapsihiatru.ro.

In 1902, a plecat la Heidelberg, fiind invitat de medicul psihiatru Emil Kraepelin, aici reintalnindu-l pe Franz Nissl. In 1903, Alzheimer a plecat, alaturi de Kraepelin, la Clinica Universitara de Psihiatrie din Munchen. A continuat munca de cercetare, a redactat lucrari si a tinut prelegeri, dar nu a uitat-o pe Auguste Deter. Se interesa permanent de evolutia bolii ei.

In aprilie 1906, a fost instiintat ca Auguste a murit.

Din fisa medicala reiesea faptul ca decesul pacientei s-a datorat unei septicemii. Autopsia a evidentiat modificari caracteristice necunoscute pana atunci, respectiv reducerea masei creierului, indeosebi in regiunile frontale si parietale, celulele nervoase erau distruse, scoarta cerebrala fiind brazdata de depuneri de albumina.

Cazul a fost prezentat la cea de-a 37-a Conferinta a Psihiatrilor din sud-vestul Germaniei, care a avut loc la Tübingen, pe 3 noiembrie 1906, si publicat, ulterior, in revista de specialitate „Allgemeine Zeitschrift für Psychiatrie und Psychisch-Gerichtliche Medizin”, ca o boala a cortexului cerebral.

Acesta a fost primul caz semnalat de atrofie difuza presenila a creierului, afectiune care, la propunerea medicului Emil Kraepelin, poarta numele ”Boala Alzheimer”.

In 1908, Alois Alzheimer s-a alaturat echipei de la Institutul de Psihiatrie, ca profesor asociat si succesor al medicului Robert Gaupp la conducerea laboratorului de anatomie patologica al clinicii. In anul 1912, Alzheimer devine profesor de psihiatrie la Universitatea din Breslau (astazi Wroclaw, Polonia). Chiar din timpul calatoriei apar primele semne de imbolnavire. Ajuns la Breslau, este internat in spital cu tulburari cardiace si renale. Trei ani mai tarziu, la 19 decembrie 1915, inceteaza din viata. A fost inmormantat la Cimitirul central din Frankfurt pe Main, alaturi de sotia sa.

Medicina ii datoreaza lui Alzheimer primele descrieri ale bolilor psihice care duc la dementa. Desi Alzheimer nu a pretins niciodata ca aceasta boala sa-i poarte numele, medicul Emil Kraepelin a folosit acest termen pentru prima data in 1910.