Anunţul a fost făcut de preşedintele Gianni Infantino în urma unei şedinţe desfăşurată în Rwanda. Cele 30 de milioane vor fi suplimentate cu 20 de milioane pentru pregătirea turneului final, ceea ce înseamnă că forul fotbalistic mondial va aloca în total 50 de milioane de dolari (aproximativ 44 de milioane de euro) celor 24 de naţiuni participante.
O comparaţie relevantă
„Este un mesaj foarte important pentru fotbalul feminin.
Cei implicaţi în fotbalul feminin nu numai că nu au fost impresionaţi de dublarea fondului de premiere, dar s-au revoltat, invocând prăpastia financiară dintre Cupa Mondială a fetelor şi cea similară a băieţilor. Trebuie menţionat că premiile totale pentru Cupa Mondială 2018, găzduită de Rusia, au fost de 400 de milioane de dolari (aproximativ 352 de milioane de euro), adică de peste 13 ori mai mari decât cele rezervate competiţiei
Sindicatul fotbaliştilor s-a revoltat
Potrivit afan.ro, Sindicatul internaţional al fotbaliştilor (FIFPro) a luat notă de deschiderea celor de la FIFA pentru mărirea fondului de premiere al Cupei Mondiale de fotbal la feminin şi pentru a face îmbunătăţiri structurale privind sprijinul acestui sport la nivel de fete. În ciuda acestor schimbări, fotbalul rămâne departe de obiectivul de a pune semnul egalităţii de gen când este vorba de participarea la Cupa Mondială.
„Îi sprijinim cu tărie pe membrii noştri, jucătoare de echipă naţională din numeroase ţări, care au trimis mesaje către FIFA zilele acestea, exprimându-şi consternarea privind distribuţia banilor. Împreună cu forul mondial, în termenii acordului de cooperare, ne luăm angajamentul să facem noi paşi pentru a accelera fotbalul jucat de fete în direcţia egalităţii de şanse”, s-a arătat într-un mesaj al FIFPro.
Socceroos a câştigat cu 90% mai mult decât Matildas
Uniunile fotbaliştilor din Australia, Norvegia, Suedia şi Noua Zeelandă au trimis proteste scrise către FIFA, subliniind discriminarea de gen pe care o face forul fotbalistic. „Numai pentru participarea în faza grupelor, componenţii lui Socceroos (n.r.- naţionala masculină australiană) au împărţit 2,4 milioane de dolari la Cupa Mondială din Rusia, în timp ce jucătoarele Matildas (naţionala feminină) au împărţit 0,225 milioane, adică mai puţin de 10%. Dacă Matildas va câştiga Cupa Mondială, va primi doar jumătate din cât a primit Socceroos pentru calificarea la turneul final”, au argumentat cei de la Asociaţia Fotbaliştilor Profesionişti din Australia.
Se poate juca şi pe competiţii ale fetelor la pariuri online. Cupa Mondială din 2019 va fi şi în ofertele unor operatori de pe piaţa noastră, precum Betano România sau Fortuna.
Potrivit unui articol publicat de „The Guardian”, inegalitatea de gen ca şi bani câştigaţi este mult mai pronunţată în cazul fotbalului decât cele din domenii precum politică, afaceri sau medicină.
Cotidianul britanic a dat exemplul lui Neymar, care are un salariu de 37,5 milioane de euro pe an (brazilianul mai câştigă alte câteva zeci de milioane din contracte de publicitate). Această sumă reprezintă câştigurile însumate ale 1693 de jucătoare de fotbal din Franţa, Germania, Anglia, SUA, Suedia, Australia şi Mexic.În ţările nordice se iau măsuri concrete
În ţările din nordul Europei se fac cele mai importante eforturi pentru reducerea decalajului. Federaţia Norvegiană de Fotbal a decis să se ajungă la paritate între câştigurile internaţionalilor şi cele ale jucătoarelor de naţională care reprezintă ţara. Fotbaliştii au renunţat la peste 50.000 de euro din drepturile comerciale, urmând ca aceşti bani să ajungă la naţionala feminină.
Clubul care oferă cele mai mari salarii din fotbalul feminin este Lyon, unde salariul mediu este de 140.000 de euro. În comparaţie, jucătoarele care participă la competiţia domestică din Anglia (Women Super League) primesc, în medie, 27.000 de euro. Salariul mediu din Premier League este de 2,7 milioane de euro!
Decizia FIFA de dublare a fondului de premiere pentru Cupa Mondială 2019 reprezintă o schimbare financiară importantă pentru fotbalul feminin, dar nu are nicio relevanţă în sensul apropierii de câştigurile din competiţia masculină. În contextul creşterii audienţei meciurilor jucate de femei, în special în cazul competiţiilor majore, este posibil ca în anii următori să asistăm la reforme care să conteze cu adevărat.