Top 5 lucruri care nu trebuie să lipsească din casa ta

Author: Bogdan Mihai
Actualizat: 19 dec 2018, 14:27

Atunci când te muţi într-o casă nouă, simţi nevoia să cumperi cât mai multe lucruri, pentru a-ţi personaliza spaţiul.

Aşa alegi să achiziţionezi cât multe obiecte de decor, cum ar fi: tablouri, vaze, lumânări, cutii, plante şi bibelouri, de care ajungi să te plictiseşti în timp. Descoperi că te încurcă atunci când faci curăţenie, se deteriorează în timp sau nu se mai potrivesc cu gusturile tale. Aşa realizezi că ai cheltuit mulţi bani pe obiecte inutile şi că îţi lipsesc de fapt din casă o mulţime de lucruri importante, de care chiar ai nevoie. De aceea îţi oferim câteva sugestii şi îţi spunem ce lucruri nu ar trebui să îţi lipsească din casă!

Corpuri de iluminat în fiecare cameră

De multe ori, când intri în camere care nu sunt prea bine luminate, te simţi incomod şi simţi că ţi-e teamă să faci mai mulţi paşi. De aceea, cel mai bine este să ai în fiecare cameră cel puţin trei corpuri de iluminat. Poţi să îţi iei o lampă specială pentru citit, o veioză  sau un lampadar pentru o lumină difuză şi o lustră, pentru a lumina întreaga încăpere. De asemenea, în perioada sărbătorilor te poţi juca cu diferite beculeţe decorative, care îţi pot ilumina camera în mai multe culori.

Un uscător de rufe

Te-ai săturat să ieşi în frig, pe balcon, de fiecare dată când trebuie să laşi hainele la uscat? Mai bine îţi cumperi un uscător de rufe electric şi aşa scapi de toate problemele. Cu uscătorul de rufe, vei economisi mai mult timp şi vei putea purta tricoul preferat în doar câteva minute, fără să mai aştepţi o zi întreagă, până se usucă. Unele uscătoare de rufe au chiar şi o funcţie automată anti-şifonare, care îţi permite să porţi anumite haine din materiale mai pretenţioase, fără să le mai calci. În ziua de astăzi poţi să găseşti foarte uşor un uscător de rufe la un preţ bun, mai ales dacă vânezi ofertele magazinelor de electronice.

O masă în sufragerie

Chiar dacă mizezi pe ideea că ai o masă în bucătărie, poţi să îţi iei una şi în sufragerie! Nu ştii niciodată când se adună prietenii pe la tine şi trebuie să îi serveşti cu ceva bun, sau când trebuie să lucrezi la un proiect important şi nu ai un birou. Masa din living- room o să se transforme în timp şi în suport pentru picioare, mai ales în serile în care vrei să te relaxezi, atunci când stai pe canapea, la televizor. Iar dacă ai copii, o să fie locul lor preferat pentru teme, sau pentru construitul puzzle-urilor uriaşe.

Un dulap cu multe rafturi

Ai o mulţime de lucruri şi nu ştii unde să le depozitezi? Cel mai bine ar fi să îţi cumperi un dulap cu multe rafturi, unde poţi păstra toate obiectele de care nu vrei să te împiedici prin casă. Este locul perfect unde poţi păstra prosoapele, lenjeria de pat, produsele de curăţenie, cutiile de pantofi, cărţile vechi sau alte lucruri de care nu ai nevoie zilnic.

Noptiera de lângă pat

În serile în care eşti obosit, parcă nu vrei să te dai jos din pat, chiar dacă ai nevoie de un pahar cu apă, o carte sau o farfurie cu mâncare. Aşa că cel mai bine este să ai toate aceste lucruri lângă tine, fără să fie nevoie să te deplasezi în mijlocul nopţii, dacă ţi se face sete sau foame. Tocmai de aceea, îţi recomandăm o noptieră, pentru că este mică şi o poţi folosi pe post de măsuţă. Astfel, poţi să ai la îndemână telefonul mobil sau alte obiecte, chiar şi în timpul nopţii. În interiorul noptierei poţi păstra acte şi documente personale, bani, bijuterii, produse cosmetice, sau alte obiecte pe care le consideri importante.

Ţi-am oferit câteva sugestii de obiecte care chiar îţi vor face viaţa mai uşoară prin casă, atât ţie, cât şi prietenilor tăi, atunci când vor veni în vizită. Le găseşti în orice magazin de mobilă sau de electronice, la preţuri convenabile, aşa că vezi ce-ţi lipseşte din casă!

 

Taguri:

Robi pare că își dorește o relație cu Teodora, însă aceasta nu este atât de hotărâtă, iar sfaturile celor apropiați au făcut-o să păstreze distanța față de concurentul de la „Casa iubirii”.