Marina a fost liderul in casa fetelor, in aceasta saptamana si a incercat sa impuna cateva puncte de vedere.
Antonio Lamborghini (76 de ani)a dat-o în judecată pe femeia care susține că este fiica lui, însă o instanță penală din Bologna a achitat-o.
Recalcularea pensiilor pentru cei 5.000.000 de pensionari din România a suferit întârzieri semnificative, iar adeverințele cu noile valori ale pensiilor, programate inițial pentru luna mai, vor fi trimise abia după 10 iulie.
Conservatorii germani, conduși de Friedrich Merz, au câștigat alegerile naționale din Germania, potrivit rezultatelor provizorii, în timp ce partidul de extremă dreapta, Alternativa pentru Germania (AfD), a obținut cel mai bun scor din istoria sa, clasându-se pe locul al doilea.