Vremea continua sa ne surprinda! Se anunta ploi si temperaturi scazute! Iata cat timp vor mai persista in zona Romaniei!

Autor: Daniela Iliuta
Actualizat: 07 sep 2020, 11:50

In acest weekend, vremea ne aduce o zi cu vreme capricioasa si alta cu mult soare. Apoi, un nou val de ploi va patrunde in zona Romaniei.

Odată cu weekendul, vremea se mai încălzeşte puţin, iar termometrele vor indica până la 25 de grade Celsius în sudul Olteniei. Ploi de scurtă durată vor fi cu precădere în jumătatea de est a ţării unde, izolat, pot aduce cantităţi mai mari de apă şi pot veni însoţite şi de grindină.

Duminică, vremea va deveni frumoasă în mare parte a ţării, iar averse vor cădea mai ales la deal şi la munte.

De luni, un nou val de ploi va pătrunde prin regiunile vestice, iar noaptea, va ajunge şi în zonele centrale şi central-sudice. Apoi, ele se vor extinde în aproape toată ţara, iar marţi, se vor acumula cantităţi mai mai de apă în sud-vest şi la munte. Ploile vor fi însoţite de tunete şi fulgere, de intensificări ale vântului şi, posibil, de grindină.

Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Vremea în weekendul 11-12 mai, în București

În Bucureşti, se vor menţine condiţiile pentru averse, fenomene electrice şi vânt, atât pe parcursul nopţii, cât şi sâmbătă, în special după-amiaza şi seara. Temperaturile vor creşte de la 9 grade în zori, până la valori maxime în jur de 20 de grade Celsius.

Duminică şi luni, se vor înregistra până la 24 de grade după-amiază, iar soarele va fi generos, dar marţi vremea se va mai răcori un pic pentru că se vor înmulţi norii şi ploile.

În plus, vântul va deveni activ.( sursa: digi24.ro)