Breaking news! Premierul își dă demisia oficială vineri! Anunțul a fost făcut

Autor: L.S.
Actualizat: 05 sep 2020, 18:40

Alertă în lumea politică, după ce premierul a recunoscut oficial că astăzi, vineri, 7 iunie 2019, își va da oficial demisia. Anunțul nu a luat lumea prin surprindere, mai ales că acest lucru era cunoscut.

Theresa May va demisiona oficial vineri din funcţia de lider al Partidului Conservator şi, implicit, din cea de prim-ministru, ca urmare a eşecului ei de a convinge Camera Comunelor să accepte acordul privind Brexitul pe care l-a convenit cu Bruxelles-ul, ceea ce a condus la amânarea retragerii Regatului Unit din UE până pe 31 octombrie, anunta capital.ro.

Ea va rămâne în funcţie până la alegerea succesorului său, aşteptată în a doua parte a lunii iulie, după cum a anunţat Partidul Conservator săptămâna aceasta.

Demisia Theresei May nu presupune declanşarea unor alegeri legislative anticipate. Viitorul premier şi lider al Partidului Conservator britanic va fi ales prin vot de membrii acestei formaţiuni.

Până în prezent 11 politicieni conservatori au anunţat că intră în cursa pentru succesiunea ei la conducerea Partidului Conservator şi a guvernului, o competiţie care poate aduce în fruntea guvernului un şef de guvern care să dorească o ruptură mai clară de Uniunea Europeană, consemnează agenţia Reuters.

Întregul proces va fi supervizat de grupul parlamentar conservator, reunit în aşa-numitul ”Comitet 1922”.

NOMINALIZAREA CANDIDAŢILOR

Fiecare candidat trebuie să fie deputat conservator şi are nevoie de sprijinul a cel puţin opt deputaţi conservatori. Comitetul 1922 a decis să mărească acest număr de susţineri faţă de cel din procesele anterioare de alegere a premierului şi şefului partidului, pentru a elimina din start candidaţii slabi şi cu şanse foarte mici.

Un apel pentru depunerea candidaturilor va fi anunţat odată ce May îşi depune demisia. Candidaturile vor fi apoi înregistrate formal pe 10 iunie, între orele 09:00 GMT şi 16:00 GMT.

VOTUL PARLAMENTARILOR CONSERVATORI

Începând cu 13 iunie parlamentarii conservatori se pronunţă în mai multe runde de voturi secrete până când în cursă mai rămân doar doi candidaţi. Ei pot desemna un coleg să le depună votul dacă nu pot fi prezenţi.

Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Votarea se desfăşoară într-o sală a parlamentului, care va fi amenajată cu cabine de vot. Pentru fiecare rundă de vot vor fi pregătite buletine de altă culoare, iar urna va fi o cutie metalică.

Prima rudă se va desfăşura pe 13 iunie, între orele 09:00 GMT şi 11:00 GMT, cu anunţarea rezultatelor în jur de 12:00 GMT. Candidaţii care primesc de la 16 voturi în jos sunt eliminaţi. Dacă toţi candidaţii obţin mai mult de 16 voturi, cel care a primit cele mai puţine voturi este eliminat.

A doua rundă va fi pe 18 iunie, între orele 14:00 GMT şi 16:00 GMT, rezultatele fiind aşteptate în jurul orei 17:00 GMT.

De data aceasta vor fi eliminaţi cei care obţin până la 32 de voturi inclusiv. Dacă toţi candidaţii primesc peste 32 de voturi, acela cu cele mai puţine voturi va fi eliminat.

Alte voturi sunt prevăzute pentru 19 iunie, între orele 14:00 GMT şi 16:00 GMT, apoi pe 20 iunie, între 09:00 GMT şi 11:00 GMT. Procesul va continua în acest mod până când rămân în cursă doar doi candidaţi, aşadar se vor desfăşura noi runde de vot dacă este nevoie.

Citeste si: Incredil! Ce a gasit un preot în toaleta pentru VIP-uri de pe Câmpia Libertății din Blaj, în timpul vizitei Papei Francisc

Citeste si: Ultimele zile de libertatea ale lui Dragnea în PSD: A trăit cu senzația că va fi achitat, liber

Citeste si: Schimbari uriase la pensii! S-a facut anuntul: zeci de mii de pensionari sunt vizati

citeste continuarea pe capital.ro

 

 

Taguri: