VIDEO Șocant! Un actor celebru a fost înjunghiat pe scenă

Autor: R.V.

Actorul şi producătorul de film Simon Yam, celebru pentru rolul din filmul "Lara Croft: The Cradle of Life", a fost înjunghiat pe scenă, sâmbătă, în timpul unui eveniment de promovare organizat în sudul Chinei.

Incidentul a avut loc în localitatea Zhongshan din provincia chineză Guangdong. O înregistrare video publicată pe reţeaua de socializare online Weibo arată un bărbat îmbrăcat într-o jachetă neagră care se năpusteşte pe scenă şi îl atacă pe Yam cu un cuţit.

Actorul în vârstă de 64 de ani a fost transportat la spital, cu răni la mâini şi abdomen, dar nu este în pericol de moarte, potrivit publicației China Youth Daily. 

Iată momentul:

Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Atacatorul nu a fost deocamdată identificat, însă se pare că acesta l-ar fi confundat pe Yam cu o altă persoană, potrivit unui comunicat al poliţiei chineze.

Originar din Hong Kong, Yam a fost extrem de lăudat începând cu rolul din filmul "Full Contact" (1992), de Ringo Lam, şi şi-a făcut debutul la Hollywood în filmul "Lara Croft Tomb Raider: Leagănul Vieţii / Lara Croft Tomb Raider: The Cradle of Life" (2003), de Jan de Bont, cu Angelina Jolie.