Revoltator! Ce au descoperit inspectorii MADR la fructele si legumele din magazine si piete

Autor: L.S.
Actualizat: 16 nov 2020, 20:45

Inspectorii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) au împărțit multiple amenzi și avertismente operatorilor economici care comercializează fructe și legume.

Au fost împărțite amenzi cu o valoare totală de 123.500 lei, de asemenea fiind date și 118 avertismente. Printre cele mai mari nereguli descoperite se numără punerea în comercializare a fructelor și legumelor din import, drept produse de origine românească.

De asemenea, aceştia verifică atestatele de producător pentru persoanele fizice existente în piaţă şi asigură, împreună cu administraţiile pieţelor, spaţiul de comercializare distinct şi semnalizat pentru produsele acestora.

Reprezentanţii MADR susţin că toate legumele şi fructele autohtone comercializate în pieţele agroalimentare de către producătorii autohtoni persoane fizice şi în hypermarket-uri de către cooperativele sau grupurile de producători din domeniul legume-fructe sunt sigure pentru consumatori.

Până la această dată au fost prelevate 2.106 probe din toate sortimentele de legume-fructe şi din toate bazinele de producţie legumicolă din ţară şi au fost analizate 2.072

probe, iar 34 probe se află în lucru. La toate probele analizate nu au fost constatate depăşiri ale limitelor maxime admise de reziduuri de pesticide, fiind îndeplinite standardele de calitate şi neprezentând riscuri pentru consumatori’
, se menţionează în comunicatul citat.

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

sursa: capital.ro

Citeste si: Premiera: Teo Trandafir, test fulger impreuna cu fiica ei, Maia. Ce raspunsuri incredibile a dat tanara

Citeste si: Culita si Iancu Sterp au fost provocati: cat de bine se cunosc cei doi baieti? Surpriza surprizelor

Citeste si: Jador a dat anuntul: isi cauta nevasta! Ce trasaturi si ce calitati trebuie sa aiba viitoarea mireasa