Actul electronic de identitate se va elibera obligatoriu la vârsta de 12 ani şi chiar înainte, opţional, la solicitarea părinţilor sau a reprezentanţilor legali, prevede un proiect de ordonaţă de Guvern care vizează alinierea actelor de identitate româneşti la standardele de la nivelul Uniunii Europene, pus în dezbatere publică de Ministerul Afacerilor Interne (MAI).
Noile acte de identitate urmează să beneficieze de elemente de securitate sporită şi vor permite cetăţenilor să accese servicii ale administraţiei publice fără a se mai prezenta la ghişeu.
Conform unui regulament al Uniunii Europene, autorităţile sunt obligate să schimbe cartea de identitate până la data de 2 august 2021. În acest caz a fost pus în dezbatere publică un proiect de ordonanţă.
Noua carte de identitate va avea mărimea unui card bancar şi va ţine locul şi cardului de sănătate, mai exact acesta va avea o cheie criptografică cu ajutorul căruia indivizii se pot loga în sistemul de sănătate. În premieră, buletinul cu cip va include şi o imagine facială şi două amprente.
În anul 20121 va fi obligatoriu ca toate persoanele să aibă carte de indentitate de la vârsta de 12 ani, iar dacă părinţii vor solicita vor putea obţine mult mai repede acest act. Belgia şi Germania au aceeaşi carte de identitate cu aceste elemente de securitate.
„T ermenul prevăzut de regulamentul 1857/2019 este 3 august 2021. Pentru a putea emite cartea electronică de identitate, la nivelul structurii pe care o conduc este nevoie să existe nişte dezvoltări ale sistemului informatic."
În acest moment cardul de sănătate nu deţin date privitoare la starea de sănătate, ci doar un certificat electronic de autentificare, care va exista şi pe noul card electronic de identitate. Prin urmare, deţinea actualului card de sănătate nu va mai fi utilă sau necesară.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
" Având în vedere anumite discuţii la nivelul societăţii româneşti, în anul 2017 s-a relevat că o parte a societăţii nu doreşte deţinerea unui document de identitate cu cip. Noul act normativ prevede această opţiune, solicitarea unui card fără cip, va avea acelaşi format. Problema este că, raportat la dispoziţiile regulamentului, acest document nu va permite călătoriile în străinătate, nici în spaţiul UE şi, nefiind prevăzut cu acel cip în care ar trebui să fie introduse certificatele electronice el nu va putea fi folosit pentru solicitarea de servicii la distanţă”, a explicat Cătălin Giulescu, şeful Direcţiei pentru Evidenţa
sursa: romaniatv.net
Citeste si: Amenda permis expirat. Cat iti iei amenda daca esti prins ca circuli cu permisul expirat
Citeste si: Acte necesare schimbare buletin 2020
Citeste si: Acte necesare eliberare pasaport simplu electronic 2019. Conditii si proceduri