Guvernul și-a asumat răspunderea pe alegerea primarilor în două tururi! Prima declarație a premierului Orban după decizie

Autor: A.I.
Actualizat: 16 ian 2020, 16:02

Premierul Ludovic Orban a anunțat joi, în debutul ședinței de guvern, că a decis ca Guvernul să-și angajeze răspunderea în fața Parlamentului pe proiectul de lege de alegere a primarilor în două tururi.

„PNL susține alegerea primarilor cu 50% plus unul din voturile cetățenilor. Acum doi ani am inițiat un proiect de lege pentru a transpune voința oamenilor de îmbunătățire a modului de alegere a primarilor prin impunerea obligației ca primarul să fie ales cu 50% plus unul.

Proiectul a fost «parcat neregulamentar» în Parlament la o defunctă Comisie de cod electoral pentru a împiedica adoptarea de către plenul Camerei.

Ca atare am luat decizia de a ne angaja răspunderea pe proiectul de lege de alegere a primarilor în două tururi”, a declarat Ludovic Orban, citat de Newsweek.

„E vremea să facem ce ne cer oamenii. Sigur că acest lucru va deranja pe cei care sunt la butoanele Parlamentului, dar trebuie să ne asumăm acest risc. Guvernul are obligația de a îmbunătăți cadrul democratic”, a mai spus Orban.

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Guvernul și-a asumat răspunderea pe alegerea primarilor în două tururi

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că PSD nu e de acord cu revenirea la alegerea primarilor în două tururi și a amenințat cu o moțiune de cenzură.

„O să depunem o moțiune de cenzură împreună cu primii parteneri, cu grupul UDMR. Și vă spun că va trece această moțiune de cenzură. Nu avem alt obiectiv decât să treacă această moțiune.

Nu vom intra în anticipate. Vom demonstra că avem capacitatea de a crea o nouă majoritate parlamentară. Să nu ne cereți să promovăm un membru de partid pentru funcția de prim-ministru.

Propunerea va fi alta decât un membru de partid din interiorul PSD”, a declarat Ciolacu la conferința de alegeri a conducerii PSD Olt.

 

Taguri: