Teste recomandate pentru depistarea infertilităţii

Author: O.P.

Există cupluri care încearcă să conceapă pe cale naturală mai bine de un an de zile, dar fără succes. Specialiştii spun că dacă în decursul a 12 luni de încercări femeia nu reuşeşte să rămână însărcinată, este momentul ca cei doi să apeleze la un medic specializat pe probleme de fertilitate.

Studiile arată că, de obicei, 50% din cupluri obţin o sarcină în trei luni de raporturi sexuale regulate neprotejate, 75% în şase luni şi 90% în doisprezece luni. Trebuie avut în vedere însă că există posibilitatea concepţiei spontane şi în următoarea perioadă, deşi şansa de a obţine o sarcină scade odată cu trecerea anilor.

Pentru a determina cauza imposibilităţii de a concepe, se pot face o varietate de teste, inclusiv examenul fizic, analiza lichidului seminal, teste de sânge şi proceduri speciale. Testele pot determina dacă problema se află la nivelul sistemului reproducător masculin, al celui feminin sau al ambelor. 

Testele iniţiale pot fi efectuate şi de către internist sau de către medicul de familie. La bărbaţi testarea poate fi efectuată de către medicul urolog. Examenul fizic, anamneza şi testele de sânge pot fi realizate de un obstetrician sau un endocrinolog specializat în astfel de probleme.

Principalele cauze care duc la infertilitate 

Imposibilitatea de a concepe generează frustrare, stres emoţional, inadaptare, furie, vină şi resentimente în relaţia de cuplu. Diagnosticul infertilităţii necesită evaluarea completă a ambilor parteneri, deoarece factorii care pot influenţa concepţia sunt: 

la 35% dintre cupluri este afectarea producţiei şi emisiei de spermă 

la 20% dintre cupluri este disfuncţia ovulatorie

la 30% dintre cupluri este disfuncţia tubară 

la 5% dintre cupluri este mucusul cervical anormal

la 10% dintre cupluri există factori neidentificaţi 

Testele recomandate pentru depistarea infertilităţii

Specialiştii recomandă femeilor următorul set de teste pentru depistarea infertilităţii:

FSH – hormon cu rol de a regla cliclul menstrual, dar şi producerea de ovule la nivelul ovarelor.

LH – hormonul care reglează şi stimulează creşterea şi funcţionarea ovarelor.

TSH – este un test important în depistarea afecţiunilor tiroidiene.

Prolactina – pe perioada sarcinii, valoarea acestui hormon creşte constant şi scade după naştere.

Estradiol – valoarea acestui hormon este utilă pentru monitorizarea ovulaţiei; în timpul sarcinii are valori mari.

AMH – măsoara rezerva ovariană a unei femei, estimând intervalul pe care îl mai are până la menopauză. 

Ecografia transvaginală – este o ecografie nedureroasă, pentru vizualizarea cavităţii uterine şi pentru identificarea unor eventuale anomalii ale ovarelor sau ale uterului.

Histerosalpingografia - are rolul de a stabili gradul de permeabilitate a trompelor uterine şi este o investigaţie ce produce oarece disconfort pacientei. 

Efectuarea testului CA 125 - este un simplu test de sânge ale cărui valori mărite pot fi cauzate fie de prezenţa endometriozei, fie a unei boli inflamatorii pelvine. 

Histeroscopia poate fi folosita pentru a depista cauza infertilitatii

Bărbaţilor le sunt recomandate două teste, spermograma şi spermocultura. Spermograma este o analiză neinvazivă, simplă, care „spune totul” despre fertilitatea bărbatului. Acesta donează lichid seminal, care este analizat în primele 30 de minute de la donare.

Spermocultura urmăreşte numărul, mobilitatea şi tipul spermatozoizilor. Această analiză poate depista uşor probleme grave, aşa cum este azoospermia – lipsa completă a spermatozoizilor, moment în care cuplul trebuie să se gândească la un donator de spermă. Pentru rezultate cât mai precise, medicul poate considera necesară realizarea mai multor teste pe o perioadă de trei luni.

 

Taguri:

Robi pare că își dorește o relație cu Teodora, însă aceasta nu este atât de hotărâtă, iar sfaturile celor apropiați au făcut-o să păstreze distanța față de concurentul de la „Casa iubirii”.