Radu Mazare pleaca inapoi in Madagascar? Extradarea a fost ilegala

Autor: L.S.
Actualizat: 23 ian 2020, 12:34

Avocații lui Radu Mazăre au depus o solicitare prin care au cerut să fie refăcute procedurile de extrădare din Madagascar.

Radu Mazăre cere refacerea procedurii de extrădare, potrivit Antena 3. Avocații au făcut o solicitare către autorităţile din Madagascar pentru a întreba dacă procedurile de extrădare au fost legale.

Potrivit aceleiași surse, aseară, autorităţile din Madagascar au trimis un document prin care au spus să acea procedură de revocare a fost ilegală şi îl cer pe Radu Mazăre înapoi.

Se pare că la momentul extrădării, Radu Mazăre nu ar fi fost prezentat unui judecător care să confirme întreaga procedură de extrădare.

Înalta Curte a rămas în pronunţare cu privire la cererea lui Radu Mazăre care solicită în principal punerea de îndată în libertate, iar în subsidiar predarea către autorităţile din Madagascar pentru reluarea procedurilor de extrădare.

Aducerea mea în ţară s-a făcut în mare grabă, datorită numelui meu, pentru a fi prezentat înainte de alegeri ca pe un trofeu. Acolo fiind (în Madagascar- n.r.

) s-au făcut presiuni în fiecare zi asupra mea pentru a semna că sunt de acord să renunţ la prevederile legii malgaşe”,
a spus Radu Mazăre în faţa instanţei de judecată, potrivit adevarul.ro.

Citeste si: Iubita lui Radu Mazăre a facut declarații explozive despre nunta anului la Rahova: "Pot sa-mi vad de treaba mea in continuarea"

Citeste si: Ce face Radu Mazare in inchisoare. Mama fostului edil a povestit tot

Avocatul lui Radu Mazăre, Mihai Drăgan, a solicitat Înaltei Curţi eliberarea fostului edil, în lumina adreselor sosite la dosar din Madagascar.

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Solicităm să admiteţi contestaţia, să desfiinţaţi sentinţa penală şi în rejudecare să se constate că există o împiedicare a executării pedepsei. Să constataţi nulitatea măsurii de punere în executare a mandatului. Dispuneţi punerea de îndată în libertate a lui Radu Mazăre şi, în subsidiar, trimiterea lui înapoi în Madagascar pentru o procedură legală şi temeinică."

Citeste si: De ce a plecat sotia lui Radu Mazare suparata, imediat dupa nunta: "Nu vreau sa mai spun nimic"

Citeste si: Radu Mazăre, aniversat în penitenciar. Ce surpriza va avea fostul edil al Constantei