Directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii a explicat diferenţa dintre cei care îşi depun dosarele anul acesta şi cei care au făcut-o anul trecut. Discrepanţele au fost prezentate la şedinţa Comisiei de Dialog Social, convocată pe subiectul modificărilor propuse pentru sistemul public de pensii.
Astfel, legea pensiilor aduce o serie de avantaje.
„Norocoşii care se pensionează anul acesta câştigă, doar din jocul unei formule de calcul, 21 la sută în plus la pensie.
Aceasta a mai precizat că indicele de corecţie este în acest an de 1,41 la sută, consistent mai mare decât cel de anul trecut, 1,20 la sută.
Citeste si: La ce vârstă pot ieși femeile din România la pensie. Noul prag a fost aprobat
El a fluctuat mai ales în anii 2013-2014, iar pentru anul în curs a rezultat valoarea de 1,41 la sută, influenţată de saltul câştigului mediu brut din 2018.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Schimbări importante de la 1 septembrie dacă se aplică legea: cresc decalajele
Costică Trifan, preşedintele „Cartel Alfa“ filiala Iaşi, a remarcat că majorarea punctului de pensie cu 40 la sută va creşte cu 2.000 de lei o pensie de 5.000, dar cu numai 400 de lei una de 1.000. El a propus ca majorarea să fie făcută cu o sumă fixă, ceea ce ar conserva practic puterea de cumpărare în fiecare caz.
Liderul sindical şi-a argumentat propunerea întrebând retoric cu ce mai contribuie un pensionar la buget odată retras din activitate.
Totodată, „ nu vor mai fi atât de mulţi asistaţi social “, a adăugat Costică Trifan, referindu-se la multitudinea de ajutoare/ indemnizaţii pentru încălzire şi alte măsuri de sprijin pentru cei cu venituri mici.
Fostul inspector-şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă, George Albulescu, a amintit că pensia ar trebui să fie calculată în funcţie de coşul minim zilnic. „Dar România a uitat de acest lucru. Suntem mult sub cerinţa acestui coş zilnic“, a spus el, potrivit capital.ro.
Citeste si: Se dau bani pentru romani! Cine poate sa beneficieze de maririle substantiale
Citeste si: Pensiile vor fi recalculate! Toti romanii sunt cu sufletul la gura