Propunerea vine după ce și Uniunea Europeană a demarat dezbateri cu privire la stabilirea unui salariu minim european, de 60% din salariul mediu din fiecare stat.
Proiectul a fost iniţiat de fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, preşedintele comisiei de buget şi finanţe de la Camera Deputaţilor, Sorin Lazăr, şi fostul ministru al Dezvoltării, Daniel Suciu.
„ În condiţiile în care, se manifestă în mod concret şi constant interesul pentru a fi asigurate mediului privat, în plan european şi naţional, condiţii optime de dezvoltare (multiple ini|iative legislative prin care sunt încurajate, susţinute, facilitate investiţiile
Mai exact, proiectul propune modificarea Codului Muncii cu următorul articol: „ Raportul dintre salariul de bază minim brut pe ţară şi salariul mediu brut pe economie va creşte în tranşe anuale egale începând cu data de 01
În acest moment, salariul minim brut din România a ajuns la 2.230 lei (1.346 lei salariu minim net), după o majorare de la 2.080 lei, de la 1 ianuarie 2020. Pe de altă parte, salariul mediu brut din România va ajunge anul acesta la 5.429
lei, echivalentul unui salariu net de 3.324 lei, conform bugetului aprobat pentru 2020.Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Citeste si: S-a aflat cum se vor calcula pensiile! Masura care va bucura toti pensionarii
Citeste si: Milioane de romani au peste 10.000 de lei in cont si nu stiu. De unde sunt banii si cand ii putem accesa